Legea privind darea in plata intra vineri in vigoare
Data publicarii: 13-05-2016 | EconomieIncepand de vineri, orice persoana fizica, consumator, care are un credit garantat cu ipoteca cu o valoare mai mica de 250.000 echivalent euro la momentul contractarii, poate opta sa predea casa bancii in schimbul stergerii creditului ramas de plata, printr-o notificare transmisa institutiei de credit in acest sens.
Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credit a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 28 aprilie și intră în vigoare vineri.
Potrivit actului normativ, "în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii".
De la data primirii notificării de către bancă, se suspendă plata ratelor aferente creditului, dar și dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum și împotriva garanților personali și ipotecari.
Potrivit actului normativ, notificarea debitorului trebuie să conțină și un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul băncii să se prezinte la notarul public ales de debitor pentru semnarea actului translativ de proprietate. Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.
"Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia", se precizează în Lege.
Banca are dreptul să conteste cererea debitorului în 10 zile de la primirea notificării, dar instanța va judeca această contestație, și toate cererile legate de aceste proceduri, în regim de urgență.
Legea mai prevede că, până la soluționarea definitivă a contestațiilor formulate de creditor, se menține suspendarea oricărei plăți către acesta și a oricărei proceduri demarate de creditor asupra debitorului.
Actul normativ precizează și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un împrumut pentru a intra sub incidența Legii. Astfel, titularul creditului trebuie să fie consumator, nu profesionist, creditul la momentul acordării să nu depășească 250.000 de euro sau echivalent, iar imobilul ipotecat să fie cu destinația de locuință. În plus, în Lege se menționează că împrumuturile acordate prin programul Prima Casă nu intră sub incidența actului normativ. Pe de altă parte, Legea se aplică și debitorilor care au fost deja executați silit sau celor care se află în procedură de executare silită.
Prevederile actului normativ se vor aplica atât creditelor în derulare cât și celor viitoare, și implică raporturile juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.
Băncile au anunțat deja că vor contesta Legea la Curtea Constituțională, dar, între timp, majorează avansurile pentru creditele ipotecare clasice.
Încă înainte de a fi aprobată Legea, o serie de bănci au anunțat avansuri mai mari pentru împrumuturile pentru locuințe. Tonul majorării a fost dat de Raiffeisen Bank, încă din perioada dezbaterilor pe marginea Legii, la 35% pentru împrumuturile în lei și la 40% la euro.
Ulterior, Bancpost, Garanti Bank și Intesa Sanpaolo Bank au publicat noile condiții de creditare ipotecară, din care reiese creșterea avansurilor pentru aceste împrumuturi. Astfel, Bancpost percepe un avans de 33% pentru ipotecarele în lei și 43% pentru cele în valută, Garanti Bank are avans de 40% la euro, dar l-a menținut la 15% pentru lei.
Imediat după promulgarea Legii, alte două bănci au anunțat mărirea avansului la creditele ipotecare. Este vorba despre BRD și Alfa Bank. BRD Groupe Societe Generale a introdus oferta diferențiată, pentru creditele în valoare de până la 250.000 de euro avansul fiind de 35%, iar pentru împrumuturile peste acest plafon avansul este de 15%. Alpha Bank a publicat noile condiții pentru împrumuturile pentru locuințe, cu avans de 30% pentru creditele în lei și de 40% pentru cele în euro, indiferent de suma împrumutată.
CEC Bank a urmat exemplul BRD, și a lansat o ofertă cu avansul majorat la 30% doar pentru creditele mai mici de 250.000 de euro sau echivalent, care intră sub incidența dării în plată. În plus, banca a majorat marja de dobândă pentru toate creditele ipotecare cu un punct procentual la lei și cu două puncte la valută.
De asemenea, BCR a mărit avansul la creditele ipotecare/imobiliare la 35%, indiferent de sumă, și a majorarat la 45.000 de lei suma minimă care poate fi împrumutată, de la 22.000 de lei anterior. În plus, banca a redus de la 30 la 25 de ani perioada maximă de rambursare a creditului.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025