Inflatia in zona euro a ramas in teritoriu negativ in mai
Data publicarii: 31-05-2016 | EconomieRata anuala a inflatiei in zona euro a ramas in teritoriu negativ in mai, pentru a doua luna consecutiv, desi preturile de consum s-au situat la minus 0,1%, fata de minus 0,2% in aprilie, arata o estimare preliminara publicata marti de Oficiul European de Statistica (Eurostat).
În mai, în zona euro cele mai semnificative majorări de prețuri s-au înregistrat la servicii, care au fost în urcare cu 1%, comparativ cu un avans de 0,9% în aprilie, urmate de prețurile la alimente, alcool și țigări, care au înregistrat un avans de 0,8%, față de o creștere zero în aprilie, în timp ce prețurile la energie au scăzut cu 8,1%, comparativ cu un declin de 8,7%, în aprilie.
Banca Centrală Europeană mizează pe o creștere a prețurilor de sub 2%, însă inflația în zona euro a fost sub această țintă încă de la începutul lui 2013, iar anul trecut a coborât chiar și în teritoriu negativ, în condițiile în care prețul la petrol s-a redus semnificativ.
În aprilie, România a avut cea mai mare inflație negativă în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o rată de minus 2,6%, față de minus 2,4%, înregistrată în martie. Rata anuală a inflației în zona euro și în UE a coborât la minus 0,2% în aprilie, de la nivelul zero în martie, revenind în teritoriu negativ.
Banca Centrală Europeană (BCE) și-a redus estimările privind creșterea economică și rata inflației în zona euro, atât în 2016 cât și în 2017, în condițiile în care prețul scăzut al energiei se va răsfrânge și asupra prețurilor altor bunuri și servicii.
Conform noilor prognoze de inflație prezentate de BCE, zona euro ar urma să înregistreze în acest an o inflație de doar 0,1%, față de 1% cât estima anterior, iar prognoza pentru 2017 a fost revizuită la 1,3% de la 1,6%.
De asemenea, conform primelor estimări privind inflația în 2018, BCE prognozează o rată de 1,6%, sub ținta de 2% avută în vedere de gardienii euro. Inflația în zona euro a fost sub ținta avută în vedere de BCE în ultimii trei ani, iar cele mai recente prognoze sugerează că situația se va repeta și în următorii trei ani.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale