Victoria lui Trump provoaca cresteri pe bursele din Rusia
Data publicarii: 09-11-2016 | EconomieIn contradictie cu tendinta globala, pietele financiare rusesti au crescut miercuri dupa anuntul privind castigarea alegerilor prezidentiale din SUA de catre Donald Trump, partizan al imbunatatirii relatiilor cu Rusia, transmite AFP.
În jurul orei 09:00 GMT, indicele RTS al Bursei de la Moscova înregistra o creștere de 1,24% în timp ce indicele Micex înregistra un avans de 1,42%. De asemenea, rubla s-a stabilizat în raport cu moneda americană, un dolar fiind cotat la 63,86 ruble, și a scăzut ușor în raport cu moneda europeană, un euro fiind cotat la 70,93 ruble.
"Rusia este poate piața emergentă considerată drept cea care va beneficia cel mai mult de pe urma unei președinții a lui Trump, în speranța că acesta ar putea relaxa în 2017 sancțiunile care vizează Rusia", susține Charles Robertson, economistul băncii Renaissance Capital.
Anterior, Moscova a fost acuzată în SUA că favorizează candidatul republican la alegerile prezidențiale, care a avut chiar o serie de declarații laudative la adresa președintelui rus Vladimir Putin și a pledat pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, afectate de dosarul sirian și cel ucrainean.
Vladimir Putin a fost unul din primii șefi de stat care l-a felicitat pe Donald Trump. Într-o telegramă, Putin i-a spus lui Trump că dialogul dintre Moscova și Washington trebuie să servească intereselor ambelor țări și și-a exprimat speranța într-o bună conlucrare în ceea ce privește relansarea relațiilor dintre Rusia și SUA. Președintele rus și-a exprimat de asemenea încrederea că un "dialog constructiv între Washington și Moscova, bazat pe principiile egalității, respectului reciproc și luării în considerare a poziției fiecărei părți, este în interesul popoarelor țărilor noastre și al întregii comunități internaționale".
Relațiile dintre Rusia și SUA trec la ora actuală prin cea mai gravă criză de la încheierea Războiului rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina, precum și a divergențelor legate de implementarea scutului american antirachetă în Europa și a politicii revizioniste ruse.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II