Castile AirPod disponibile dupa o intarziere de doua luni
Data publicarii: 13-12-2016 | EconomieGrupul informatic american Apple Inc. a anuntat marti ca cel mai nou produs al sau, castile wireless AirPod, va fi disponibil chiar inaintea sezonului sarbatorilor, dupa o intarziere de doua luni din cauza unor motive neprecizate, transmite Reuters.
În luna septembrie, Apple a prezentat noul său telefon iPhone 7 care nu mai dispune de jack-ul pentru căștile audio obișnuite. Tot cu această ocazie au fost prezentate și noile căști wireless AirPod, dar care până acum nu au fost disponibile.
Potrivit Apple, livrarea căștilor AirPod va începe săptămâna viitoare, la un preț de 159 de dolari, atât pe pagina de Internet a Apple, pe magazinul Apple Stores precum și prin intermediul distribuitorilor autorizați și operatorilor de telefonie mobilă.
Întârzierea lansării căștilor AirPod este prima amânare a lansării unui produs hardware marca Apple din ultimii cinci ani. Precedentul a fost o versiune a telefonului iPhone 4 de culoare albă care a fost anunțat în luna iulie 2010 dar nu a ajuns la consumatori decât în luna aprilie 2011 din cauza unei probleme de producție. Pe partea de software, în 2012 Apple a amânat cu o lună lansarea iTunes 11 pentru a rezolva unele probleme.
Introducerea AirPod a dat naștere unor critici potrivit cărora aceste căști fără fir care costă 159 de dolari ar putea să se piardă. Cei care au avut șansa să testeze aceste căști susțin că produsul ar avea nevoie de unele ajustări.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro