Romania noastra: Companiile ofera partenerilor de afaceri ''atentii''
Data publicarii: 13-12-2006
Cadourile corporate constau din doua mari componente, cele destinate propriilor angajati, respectiv, cele pentru parteneri. Daca darurile pentru angajati se materializeaza in prima sau cosul de Craciun, ori tichetele pentru cadouri, cand vine vorba de cei din afara companiei, lucrurile se complica, aflam din Curentul. De obicei, angajatii de la relatii publice fac lista cu persoanele carora li se vor da mici atentii, insa si colegii din alte departamente pot alege cadouri specifice partenerilor de afaceri. Teoretic, bugetele se aproba inca din luna octombrie, pentru ca in noiembrie sa poata fi prospectata piata si, dupa ce se aleg cadourile dorite, sa se expedieze comanda catre producator. Sumele pentru darurile de Craciun difera de la un departament al companiei la altul, marketingul si vanzarile fiind cele privilegiate. Cat despre valoarea bugetului, acesta este alocat in functie de marimea companiei si de interesele pe care aceasta le are in anul urmator.
Calendar personalizat
Piata abunda in oferte de cadouri corporate. De la pixuri cu numele si sigla companiei in cauza si tablouri, la mici bijuterii personalizate. In categoria darurilor personalizate, un loc aparte il detin calendarele si agendele. ,,Anul trecut am oferit calendare pe care era si numele partenerului, nu al companiei la care lucreaza. Au fost atat de entuziasmati de ele, incat si acum, indiferent de ora la care facem o adresa, ne raspund in cel mai scurt timp", ne-a marturisit reprezentanta departamentului de marketing al unei multinationale. Pretul pentru designul unui calendar personalizat de perete porneste de la 250-300 de lei si poate ajunge si la 500 de lei, fara ca tarifele sa includa si costurile aferente tiparirii. De asemenea, trebuie avute in vedere preturile pe care le practica producatorii pentru livrarea la adresata solicitata de client. De obicei, distributia este gratuita pentru clientii din acelasi oras cu producatorul, daca valoarea comenzii depaseste un anumit nivel. La fel se intampla si pentru comenzile cu destinatar in alt oras.
Ceasurile sunt o alta optiune pentru cei aflati in cautare de cadouri corporate. Un ceasornic decorativ cu rama din lemn de culoarea nucului si cu cadranul pictat poate fi achizitionat pentru aproximativ 200 de lei, iar pentru un astfel de dispozitiv cu cadran realizat in stil antic fara sticla vom plati o suma in jurul a 220 de lei. Pentru personalizarea acestor produse prin imprimarea unui mesaj sau a unei sigle pe rama, tarifele sunt de la un euro pe bucata in sus. Pentru comenzile mai mari se opereaza reduceri.
Delimitandu-se de linia cadourilor clasice, mesajele de sarbatori pot fi expediate sub forme deosebite, cum ar fi o sticla ambalata intr-o cutie de lemn, intregul colet costand 470 de lei, la care se aduga taxa de curier, 16 lei pentru livrarile in tara si 11 lei pentru Bucuresti.
Steaua Craciunului
O categorie aparte o reprezinta aranjamentele florale cu elemente in ton cu atmosfera sarbatorilor, respectiv globuri, crengute si conuri de brad. Majoritatea clientilor se orienteaza spre suporturi realizate din nuiele, care pastreaza aspectul natural sau pot fi lacuite ori vopsite. Pretul unor asemenea aranjamente pleaca de 35 de lei, pentru un suport cu diametrul de 15 centimetri, pentru ca cele cu o inaltime 35-50 de centimetri sa ajunga la 200-300 de lei, in functie si de tipurile de flori utilizate. Un punct de atractie in aceasta perioada il reprezinta aranjamentele care contin ghivece cu Euphorbia Pulcherrima, mai bine cunoscuta sub denumirea de ,,Steaua Craciunului". Brazii impodobiti de dimensiuni reduse constituie inca un posibil cadou, insa acestia sunt trimisi catre firma cu care ai colaborat si nu catre un membru al personalului.
Puzzle din ciocolata
Cosurile cu dulciuri sunt inca o alegere la indemana. Combinatiile sunt nenumarate, de la cutie cu praline elvetiene si figurine din ciocolata, specifice sarbatorilor de iarna, la aranjamente care includ decoratiuni lucrate manual. Insa, tarifele cresc direct proportional cu complexitatea si multitudinea componentelor. Pretul unui cos impletit, care poate fi utilizat ulterior si ca piesa de ornament, este de 70-80 de lei. O cutie de 150 de grame cu praline costa de la 22,50 lei, valoare la care adaugam cei 100-150 de lei, cu care poti achizitiona un puzzle cu piese din ciocolata colorata, infatisand scene de Craciun, precum si cateva globuri pictate manual - si astfel ajungi la un pret total de aproximativ 500 de lei.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale