Economistul sef de la Goldman Sachs si evoluatia dolarului
Data publicarii: 10-01-2017 | Finante-BanciDolarul american ar putea ajunge la paritate cu moneda euro in 2017 ca urmare a directiilor diferite in care vor evolua ratele dobanzilor pe cele doua maluri ale Atlanticului, a apreciat luni economistul sef de la Goldman Sachs, Jan Hatzius, informeaza CNBC. Acesta a mai declarat ca e posibil ca Rezerva Federala sa mareasca ratele dobanzilor de 3 ori pe parcursul anului, in lunile iunie, septembrie si decembrie.
In cadrul Conferintei Strategice Goldam Sachs de la Londra ce a avut loc astazi, economistul sef a declarat: "Principalul indicator in aceasta situatie nu este evaluarea ci diferentialul de dobanda. Daca avem dreptate atunci cand spunem ca Rezerva Federala va majora dobanzile peste valorile la care se asteapta pietele, acesta este un indicator bun de urmarit.”
Potrivit lui Hatzius, banca de investitii din Statele Unite ale Americii crede chiar intr-o posibilitate, subiectiva de altfel, ca FED sa anunte o crestere a dobanzilor in luna martie. Desi aceasta va fi caracterizata ca fiind graduala, nu trebuie pierdute din vedere riscurile care sunt de ambele parti. Aceasta crestere a dobanzilor dupa o perioada de aproape 10 ani de stagnare este pusa, de catre economistul Goldman Sachs, pe seama unei evolutii pozitive a economiei, in directia in care Rezerva Federala isi doreste.
"Daca, in contextul actual de crestere economica, au existat rate stabile, se va ajunge la o supraincalzire a economiei dar cauzalitatea merge intotdeauna de la o economie buna la rate ale dobanzilor mai mari.” Hatzius considera ca asteptarile pietei in ceea ce priveste cresterea fiscala pe durata administratiei Trump sunt putin exagerate, dar totusi se asteapta la o crestere aproximativa de 1% a economiei Statelor Unite, ceea ce inseamna o modificare pozitiva atat in 2017 cat si in 2018.
Jan Hatzius crede ca inca este un cadru favorabil pentru piete chiar daca la finalul ultimei veri, acestea nu erau intr-o stare tocmai buna. "Parte din ceea ce am vazut, aceasta miscare usor sesizabila a pietelor, este doar o normalizare. Consider ca mai este inca loc pentru evolutie daca tinem cont si de preconizarile fiscale, pe langa contextul favorabil pe care il ofera deja economia.”
Acesta se asteapta la o crestere in obligatiuni pe 10 ani in Trezoreria SUA de 3% pana la finalul anului, dupa o evolutie de 1.36% la mijlocul verii pana la 2.6% la mijlocul lui decembrie. Astfel, intr-o perioada scurta de timp, s-a inregistrat o crestere semnificativa si chiar, in ziua in care a avut loc Conferinta Strategica Goldam Sachs de la Londra, randamentul era de 2.4%.
In schimb, in ceea ce priveste Europa, Jan Hatzius nu se asteapta la o majorare a dobanzii din partea Bancii Centrale Europene inainte de 2019. Chiar daca nu crede ca relansarea economiei europene da semne de incetinire, Jan Hatzius atrage atentia asupra ratei ridicate a somajului, 9,8%, care in opinia sa va continua sa mentina inflatia sub tinta avuta in vedere de BCE.
Luna trecuta, moneda euro a cazut la nivelul cel mai redus din ultimii 14 ani in raport cu dolarul (1,0397 dolari/euro).
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene