Actionarii UniCredit aproba emisiunea de actiuni de 13 miliarde de euro
Data publicarii: 12-01-2017 | EconomieActionarii UniCredit, cel mai mare grup bancar italian in functie de valoarea activelor, au aprobat joi emisiunea de actiuni de 13 miliarde de euro (13,8 miliarde de dolari), menita sa majoreze capitalul, transmit AP, Reuters si ANSA.
Planul directorului general Jean Pierre Mustier a fost sprijinit de 99,6% din acționarii prezenți la ședință. Cea mai mare emisiune de acțiuni din Italia va fi finalizată în primul trimestru din acest an iar fondurile obținute vor ajuta la scoaterea din bilanț a unor credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro.
De asemenea, planul prevede concedierea a 14.000 de angajați până în 2019. Costurile totale nete vor scădea la 10,6 miliarde de euro, de la 12,2 miliarde de euro în 2015. La finele lunii septembrie, banca avea 123.000 de angajați.
"Avem încredere deplină în operațiunea de majorare a capitalului", a declarat după vot șeful UniCredit, adăugând că reacția inițială a pieței a fost pozitivă iar în următoarele trei săptămâni se va întâlni cu investitori din Europa și din Statele Unite.
Banca speră că astfel își va majora profiturile și dividendele până în 2019. Măsurile de restructurare vor ajuta UniCredit să ajungă la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de peste 12,5% până în 2019, în condițiile în care, la finele lunii septembrie 2016, acest raport era de 10,8%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante. UniCredit este prezentă în 17 țări din lume, cu peste 8.500 de sucursale și 147.000 de angajați. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală și de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, și-a majorat participația pe care o deține la UniCredit Țiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acțiuni, prin preluarea pachetului de 45% deținut de omul de afaceri Ion Țiriac.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene