Lulache (Nuclearelectrica): Intreaga legislatie din sectorul energetic trebuie revizuita
Data publicarii: 21-02-2017 | EconomieSituatia inregistrata in luna ianuarie pe bursa de energie, cand preturile au crescut foarte mult, arata faptul ca intreaga legislatie din sectorul energetic trebuie sa fie revizuita, altfel fenomenul s-ar putea repeta, a declarat, marti, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, in cadrul unei conferinte pe teme energetice.
"Din păcate, piața de energie din România are nefuncționalități majore. Poate ce s-a întâmplat în ianuarie este o dovadă. Chiar dacă nu ești un foarte mare specialist, este destul de evident că, în momentul în care jumătate din tranzacțiile acestei țări se fac pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) nu ai cum să ai stabilitate, predictibilitate, și această volatilitate nu poate decât să aibă efecte surprinzătoare", a spus Lulache.
Potrivit acesteia, este posibil să apară din nou astfel de situații, dacă nu sunt îndepărtate cauzele.
"Putem să analizăm și sper că aceste analize să continue, dar întreaga legislație din domeniul energiei trebuie revizuită. Într-o astfel de piață cred că vom mai avea astfel de haideți să le spunem paradoxuri. În ianuarie am avut o hidraulicitate mai scăzută, dar nu foarte scăzută, am avut niște temperaturi mai scăzute decât în alți ani, dar nu foarte scăzute, am avut niște momente de viscol, dar nu mai multe sau mai ample decât în alți ani și totuși am avut aceste fenomene. Putem spune că am avut de-a face cu un paradox și mergem mai departe sau continuăm analiza", a mai spus Lulache.
Oficialul producătorului de energie a mai spus că Nuclearelectrica nu a beneficiat foarte mult de prețurile mari de pe bursă, în condițiile în care, fiind un producător în bandă, energia produsă la Cernavodă merge cu preponderență în contracte pe termen lung.
"Nu pot să spun că a beneficiat neapărat. Noi suntem un producător în bandă. Atâta timp cât producția noastră este constantă aproape la MW de la un an la altul, și profilul nostru de vânzător este preponderent pentru produse în bandă. Suntem preponderent jucători pe piața forward, iar cantitățile pe care le vindem pe PZU încercăm să fie destul de mici", a arătat Lulache.
Prețurile pe piața spot, PZU, a bursei de energie OPCOM au crescut treptat în luna ianuarie, ajungând la peste 650 de lei pe MWh în ultimele zile ale lunii, nivel dublu față de prețul înregistrat în primele zile ale anului.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica