Cosul de sub brad inghite cinci salarii minime. Fara globuri
Data publicarii: 16-12-2006
Integrati in Europa, dar prea saraci pentru un Craciun imbelsugat: pentru o familie de romani, formata din trei membri, in acest an, masa de Craciun costa cat cinci salarii minime, doar atat cat sa-si asigure strictul necesar, fara ca sa lipseasca ceva din bucatele traditionale si fara ca sa faca excese. Carnea de porc este la mare pret. Dupa ultimele scumpiri, in functie de calitate, un kilogram costa intre 17 si 24 de lei. Pentru prepararea måncarurilor traditionale, consumul minim al unei familii cu trei membri este de 12-14 kg de carne, atat cat sa-i ajunga sa manance bine in cele trei zile de sarbatoare. In supermarketuri, branzeturile sunt de "colectie", iar preturile de la sortimentele de cascaval depasesc imaginatia unui pensionar.
Dupa ultimele scumpiri, de alcoolul si vinurile din raft cu greu se mai poate cineva apropia. Orasenii trag tot la cazanul de tuica si la vita-de-vie hibrid.
Dintotdeauna, de Craciun, romanul este obisnuit sa aiba masa plina, sa nu lipseasca nimic. Considerata ca fiind cea mai importanta sarbatoare crestineasca, fiecare doreste sa puna pe masa cate ceva din fiecare fel de mancare. Numai ca, fata de anul trecut, preturile la alimente aproape ca s-au dublat, iar venitul pe o persoana abia de a atins nivelul minim brut pe economie, de 370 RON. Prin urmare, pentru o familie de trei persoane, masa de Craciun costa cat cinci salarii minime.
Masa de Craciun inseamna mai mult decat o simpla sarbatoare. Luand in calcul cheltuiala necesara pentru o familie cu trei membri, ajungem la concluzia ca aceasta trebuie sa scoata din buzunar cel putin 1.500 de RON. Preturile de referinta de la produsele de baza au fost notate dupa cele expuse intr-un supermarket, deoarece majoritatea romanilor considera ca acestea sunt mai ieftine, cu doua pana la cinci procente, fata de cele expuse in magazine mai mici, chioscuri sau tarabe. Toate preturile sunt prezentate in RON.
Astfel, un kilogram de pulpa de porc fara os costa 16,50 lei, iar cu os, 15,90 lei. Muschiuletul de porc are un pret de 23 lei, iar antricotul pentru gratar, de 19,70 lei. Un kilogram de carne pentru tocat, variaza intre 12 si 13 lei, in functie de cantitatea de grasime. La carnea de vita, preturile nu difera foarte mult: pulpa fara os - 16,70 lei/kg, pulpa cu os - 16,40 lei/kg, muschiuletul - 22 lei/kg. Pe masa romanilor nu pot lipsi carnatii proaspeti de porc.
Daca nu ii pregatesc in casa, atunci vor trebui sa cumpere. Astfel, o casoleta in greutate de un kilogram costa 16,80 lei. Cum multa lume nu si-a pus in acest an varza la murat pentru sarmale, din lipsa de spatiu pentru depozitarea ei pe balcon, acum poate s-o cumpere gata acrita, la magazin sau din piata, cu 3 lei kilogramul. Din gama de muraturi puse la vanzare, mai ieftina decat varza sunt doar gogonelele, cu 2,5 lei/kg, si ardeiul iute, cu 1,5 lei. Cei mai scumpi sunt gogosarii murati, care ajung la preturi variind intre 5 si 6,6 lei/kg.
Branzeturi «de colectie»
La branzeturi, preturile difera de la un sortiment la altul. Astfel, branza dulce de vaci, necesara pentru gospodinele care vor sa faca in casa placinte, costa intre 8 si 9 lei/kg vrac, iar la pachet de 250 de grame, 2,6 lei. La telemeaua de vaca, preturile sunt cuprinse intre 9 si 15 lei/kg (telemeaua maturata), iar telemeaua de oaie, de calitate superioara, ajunge la 18 lei/kg. Insa ceea ce ii costa mai mult pe romani sunt cascavalurile, fara de care nimeni nu poate sa conceapa ca se poate organiza o masa de Craciun. Astfel, cel mai ieftin cascaval, din lapte de vaca pasteurizat, este 16 lei/kg. Cel mai scump, cel de oaie, din categoria sortimentelor "Dobrogea", este de 24 lei/kg. Multi dintre romani servesc la sarmalute smantana. O galetusa de un kilogram valoreaza intre 5,9 si 8 lei.
Mezelurile, o ispita la preturi fabuloase
Nici mezelurile nu pot lipsa de pe masa de Craciun. Cu aceasta ocazie, si poate singura data din an, romanul face ce face si trebuie sa guste din traditionalul salam de Sibiu. In ultimul timp, au aparut mai multe soiuri din aceasta categorie de salam. Cel mai ieftin costa 34 de lei/kg, iar pentru cel mai scump se va plati 46 de lei. Din cealalta gama de mezeluri, in afara de salamurile populare si de parizer, pe care romanul nu le va pune niciodata pe masa de Craciun, restul de produse nu mai pot fi gasite sub 20 lei kilogramul: sunca de Praga - 23 lei, sunca toast - 21 lei, salamul banatean - 26 lei, ceafa afumata - 21 lei, pastrama de porc afumata - 20,05 lei, sunca de curcan - 21 lei, sunca din piept de pui - 20 lei, costita afumata de porc - 24 lei (cu putina grasime).
Din categoria carnatilor, cei mai cautati de gospodine sunt cabanosii, care costa, in functie da casa producatoare, intre 14 si 22 de lei/kg, si carnatii oltenesti, intre 18 si 20 lei/kg. La fel de cautate in aceste zile sunt si maslinele, care se gasesc in galantare pe sortimente si marimi. Cele mai prapadite costa intre 6 si 7 lei/kg, iar cele mai scumpe, din categoria "mamut" sau "gigant", intre 18,50 si 21 de lei/kg.
Dulciuri si fructe «piperate»
Si aici preturile sunt la fel de piperate. Multe femei lucreaza pana in ultima zi din ajunul Craciunului si, evident, ca nu au timpul necesar sa pregateasca in casa cozonaci, placinte sau prajituri si atunci prefera sa le cumpere de-a gata. Astfel, un cozonac simplu (de 600 de grame) costa intre 2,5 si 4,5 lei, in functie de magazinul de unde il cumpara. Un cozonac cu nuca si cacao, care face parte din categoria celor mai scumpe produse de acest fel, costa intre 6 si 11 lei bucata de 600 de grame. Un chec simplu se vinde la pretul de 1,5 lei, unul cu stafide, la 2 lei, iar cel invelit in glazura de ciocolata, cu 3 lei bucata. De asemenea, copiii nu pot concepe Craciunul fara bomboanele de pom. Pentru acesta, parintele va scoate din buzunar 7 lei pentru o punga de 300 de grame.
Totodata, un Mos Craciun de ciocolata mic costa 2,5 lei, iar cel mai mare, 30 de lei bucata. Din categoria torturilor, preturile variza intre 16 si 30 de lei kilogramul. La fructe, doar merele autohtone mai au un pret acceptabil: 1,5 si 2,5 lei kilogramul. Cele de import, adica merele olandeze si turcesti, au preturi ametitoare: 5,5 lei si 6,9 lei pentru un kilogram. La citrice, preturile se prezinta astfel: portocalele - 2,5-3 lei/kg, mandarinele - 3-3,5 lei/kg, grepfrut - 3 lei/kg, kiwi - 4,6-5,1 lei/kg, bananele - 3 lei, nuca de cocos - 7 lei bucata, strugurii de import - 5,5 lei/kg.
Brazii, un lux necesar
Pietele si marile magazine s-au umplut de brazi. Pana la Craciun, vanzatorii sunt decisi sa nu lase nici un leu din pret. Astfel, in functie de marime, un brad importat din Olanda poate fi cumparat cu minimum 100 de lei si maximum 250 lei. Brazii romanesti sunt ceva mai ieftini, dar nu foarte mult: de 80 de lei si de 300 de lei. Mai exista varianta celor artificiali: cel mai mic este de 25 de lei, iar cel mai scump (la un magazin popular) costa 58 de lei. La florarii si pe aleile dintre tarabe, coronitele din cetina de brad costa, tot in functie de marime, intre 7,5 si 10 lei.
Vinul si sampania, la mare pret
La alcool si la vin, preturile au luat avånt dupa ultimele scumpiri din acest an. Astfel, o sticla de vodca, de calitate medie si de 750 de mililitri, costa 22 de lei. Una scumpa ajunge la 45 de lei sticla. La tarani, un litru de tuica se poate cumpara cu 10 lei, iar palinca a ajuns sa valoreze, tot la tarani, intre 15 si 20 de lei litrul. La vinuri, o sticla de 750 ml cumparata de la raft costa intre 5,9 lei si 24 lei. Din categoria vinurilor straine, frantuzesti si italienesti, preturile variaza intre 23 si 44 de lei pentru o sticla.
La sampanie, o sticla romaneasca costa intre 9 lei si 12 lei. Cele straine ajung si pana la 25 lei sticla. O alta categorie de bauturi solicitata de romani este reprezentata de racoritoare. O sticla de doi litri, de pepsi, cola, sprite, costa intr 3,5 si 4 lei. Sucurile naturale, cu pulpa de fruct sau fara, ajung sa coste intre 5 si 10 lei pentru un litru. Pentru sprit, o sticla de apa minerala, de doi litri, este intre 1,6 si 2 lei. Tot mai ieftin ramane sifonul clasic, care costa 0,5 lei pentru un litru si jumatate.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză