Ford vrea sa-si diminueze costurile in Marea Britanie
Data publicarii: 02-03-2017 | EconomieFord Motor a initiat discutii cu sindicatele privind reducerea costurilor la fabrica sa de motoare din Marea Britanie, peste 1.100 de locuri de munca aflandu-se in pericolul de a fi desfiintate, in conditiile in care producatorul auto american este afectat de incetinirea cresterii pietei auto europene si de incertitudinile legate de iesirea tarii din Uniunea Europeana, transmit Bloomberg si Reuters.
Brexitul este cu siguranță unul dintre factorii care au determinat Ford să inițieze discuțiile, a apreciat Len McCluskey, secretar general al sindicatului Unite, estimând că, în următorii cinci ani, ar putea fi desființate peste 1.100 de locuri de muncă la fabrica Bridgend din Țara Galilor, urmând să rămână doar 600 de salariați.
Unitatea produce suficiente motoare pentru a garanta actualul nivel al locurilor de muncă în următorii 2-3 ani, dar reducerile ar putea fi necesare după acest interval, dacă fabrica nu va deveni mai eficientă, a afirmat Tim Holmes, purtător de cuvânt al subsidiarei Ford din Marea Britanie. Nu sunt planificate concedieri în acest moment, iar compania pur și simplu reexaminează situația angajaților dincolo de 2020, a explicat Holmes.
Acesta a adăugat că Ford va investi 100 de milioane de lire sterline (123 de milioane de dolari) pentru a produce din 2018 o nouă serie de motoare eficiente la Bridgend. După 2018, fabrica trebuie să-și asigure competitivitatea, a precizat Holmes.
Len McCluskey a cerut autorităților să intervină, iar miercuri premierul Theresa May a afirmat că Executivul de la Londra va discuta în mod regulat cu Ford pentru a se asigura că fabrica de motoare din Țara Galilor va face în continuare parte din "succesul" producătorului auto în Marea Britanie, după ieșirea țării din Uniunea Europeană.
"Miniștrii s-au angajat în discuții cu diverse companii din sectorul auto, inclusiv Ford și alți producători auto. Aproximativ o treime din motoarele Ford sunt produse în Regatul Unit și fabrica Bridgend are un rol important. Am avut întâlniri cu Ford, vom continua să discutăm în mod regulat cu Ford în privința metodelor prin care Executivul poate ajuta compania să aibă succes în continuare", a afirmat Theresa May în Parlament.
Veniturile realizate de Ford în 2017 vor fi afectate de un impact întârziat de cel puțin 600 milioane de dolari, apărut ca urmare a deciziei Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că profiturile record realizate anul trecut de Ford în Europa nu vor mai fi atinse, a anunțat recent directorul general al Ford Europa, Jim Farley.
Acesta a explicat că, în acest an, compania nu va mai beneficia de protecția împotriva fluctuațiilor cursului de schimb.
"Atunci când a avut loc Brexitul, am fost protejați pe deplin în primul trimestru cu un curs de schimb puternic. Pe măsură ce ne apropiem de restul anului, în special în a doua jumătate, ne confruntăm cu efectele deprecierii lirei", a spus Jim Farley.
Ford este cel mai mare producător de motoare auto și, de asemenea, cea mai bine vândută marcă de automobile din Marea Britanie, cu o cotă de piață de 12%. În 2016, lira sterlină s-a depreciat semnificativ față de dolar și euro, din cauza incertitudinilor legate de Brexit.
Compania are 14.000 de angajați în Marea Britanie și 25.000 în Germania. Ford produce motoare la două uzine din Marea Britanie pentru vehiculele asamblate în Europa continentală și care, ulterior, sunt vândute în Marea Britanie. O liră sterlină mai slabă afectează profitabilitatea vehiculelor care au componente evaluate în euro.
Lira sterlină este "singurul risc major" cu care Ford se confruntă în Europa, a subliniat Jim Farley.
"Credem că ar putea să se ridice la 600 de milioane de dolari în acest an", a mai spus Farley.
Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajați și 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford este prezent și pe piața din România.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie