Actionarul poate conduce firma din fotoliul de acasa
Data publicarii: 16-12-2006
Odata cu integrarea in Uniunea Europeana, vor interveni schimbari pe toate planurile, mai ales la nivel legislativ. Pe langa impunerea armonizarii cu legislatia europeana mai exista si noi initiative. Una dintre acestea se refera la schimbarea statutului actionarilor in cazul companiilor romanesti sau straine. Institutiile comunitare discuta introducerea unor reglementari in privinta modalitatii de vot, care va fi mult facilitata. Drepturile actionarilor, fie ei straini sau romani, ar putea fi modificate in cadrul adunarilor generale. Pe langa exercitarea votului, care va deveni mai facila, actionarii majoritari ar putea sa adauge noi puncte pe ordinea de zi.
Aceste prevederi sunt incluse intr-un proiect de directiva discutat de institutiile comunitare, care se refera in principal la companiile listate la bursele de valori. Institutiile romanesti analizeaza in prezent pozitia pe care o vor adapta in Consiliul UE, in ceea ce priveste acest act comunitar.
Directiva recomanda ca titlul de actionar semnificativ sa revina celor care detin cel putin 5% din actiunile companiei, indiferent de dimensiunile acesteia, sau au titluri in valoare de minim 10 milioane de euro. Actionarii semnificativi ar putea avea si dreptul sa prezinte proiecte de hotarari. Propunerea mai prevede si eliminarea masurilor care interzic tranzactionarea actiunilor pe o anumita perioada de timp inainte de adunarea generala.
O alta prevedere mentioneaza ca actionarii care locuiesc in alte state membre ar putea sa aiba drept de vot si de participare la AGA, fara sa fie prezenti fizic la reuniune, se arata intr-un comunicat al Ministerului Integrarii Europene. De asemenea, actul mai prevede asigurarea posibilitatii de a participa si de a vota in adunarea generala prin mijloace electronice, daca acestea asigura confidentialitatea, iar costurile sunt acceptabile. In unele state membre UE exista restrictii privind participarea electronica, insa directiva doreste eliminarea acestora, astfel incat compania si actionarii sa poata decide daca aceasta este o modalitate eficienta de lucru. Printr-o procura, actionarii pot delega dreptul de vot pentru adunarea respectiva unor terti care sa ii reprezinte, detinatorii procurii avand aceleasi drepturi ca si actionarul pentru adunarea generala respectiva.
Scopul directivei este de a evita ca intreprinderile comunitare sa fie conduse de actionari pasivi. De aceea, actul comunitar urmareste sa le permita actionarilor, indiferent de domiciliul acestora sau de numarul de actiuni detinute, sa ia parte activa in adunarile generale. In general, intre actionarul propriu-zis si compania in cadrul careia acesta detine titluri se afla un numar prea mare de intermediari care complica participarea efectiva si votul actionarilor in adunarile generale. Directiva este parte a unui plan de actiune al comisiei din mai 2003 care urmareste eficientizarea afacerilor si cresterea competitivitatii economiei europene.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica