Boomul automobilelor electrice restructureaza piata metalelor
Data publicarii: Astazi, 20-05-2017 | EconomieCererea de cobalt a explodat in ultimul an pe masura ce investitorii se asteapta ca avansul industriei vehiculelor electrice sa provoace un deficit in aprovizionarea cu coblat in acest an, dupa mai multi ani de productie in exces, informeaza CNBC.
În anul 2005, numărul automobilelor electrice vândute la nivel global era de câteva sute de unități, pentru ca în 2015 să ajungă la 1,26 milioane unități, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și Agenției Internaționale a Energiei (IEA) publicat în 2016. Și acesta este numai începutul, în condițiile în care Inițiative Vehiculelor Electrice promovează o flotă mondială de automobile electrice de 20 de milioane de unități în 2020 iar declarația de la Paris cu privire la modificările climatice a fixat un obiectiv de 100 milioane autoturisme electrice și 400 de milioane de vehicule electrice cu două și trei roți până în 2030.
În fruntea acestui boom al automobilelor electrice se situează China cu o flotă estimată la 200 milioane unități și restricții mai dure pentru vehiculele convenționale în mai multe orașe pentru a reduce poluarea.
În aceste condiții, cotațiile futures la cobalt, un component cheie pentru producția bateriilor lithium-ion utilizate de automobilele electrice, a juns joi la 55.270 dolari pe tonă, un salt de 154% față de minimul istoric atins de acest metal în luna februarie 2016.
Creșterea prețurilor ar urma să continue pe fondul cererii puternice venite din China, susține Rebecca Charlton, director financiar la China Molybdenum (CMOC), o companie chineză de resurse naturale care în prezent controlează 15% din piața de cobalt după mai multe achiziții în Congo.
"Desigur că există un interes uriaș în jurul autoturismelor electrice dar ceea ce este interesant în cazul Chinei este că ei privesc vehiculele electrice ca mergând dincolo de autoturisme în domeniul transportului public astfel că dacă te gândești la populația mare a orașelor din China obții o dinamică interesantă", a declarat Rebecca Charlton.
Încă din 2015 China avea cea mai mare flotă de autobuze electrice din lume, cu peste 170.000 de unități deja în circulație.
În paralel, modificările din industria auto afectează în mod diferit alte metale, Aviva Leebow Wolmer director general la distribuitorul de oțel Pacesetter apreciind că progresele tehnologice reprezintă o provocare uriașă pentru industria oțelului.
"Realitatea este că autoturismele vor fi autonome astfel că la un anumit moment se va pune întrebarea dacă va mai fi nevoie de oțel în automobile? Dacă răspunsul este negativ atunci vom concura cu alte produse și întrebarea e cum va fi influențată piața noastră ținând cont de faptul că sectorul auto este una din primele trei industrii pentru cererea de oțel"? a apreciat Aviva Leebow Wolmer. Aceasta a apreciat însă că industria oțelului are o șansă dacă producătorii vor începe să discute despre aceste modificări și vor face eforturi pentru a asigura că oțelul rămâne în fruntea altor produse.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene