Isarescu desfiinteaza avansul la creditul pentru casa
Data publicarii: 22-12-2006
"Banca Nationala incearca prin acest document, care este la nivel de proiect, sa renunte la avans si la garantarea creditului. BNR are un singur scop: evitarea supraindatorarii populatiei", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Cu alte cuvinte, pe linga lipsa avansului, BNR nu mai obliga bancile comerciale sa ceara nici ipoteca, aceasta solicitare fiind la latitudinea lor.
Aplicabil din martie
Cel mai probabil, noul regulament va fi aprobat la inceputul primaverii si tot de atunci vor putea elimina si bancile comerciale restrictia avansului. "Proiectul este supus dezbaterii publice pina la 11 ianuarie. In martie ar putea fi aprobat, urmind sa fie trimis apoi spre publicare in Monitorul Oficial, dupa care intra in vigoare", spune purtatorul de cuvint al BNR, Mugur Stet. Chestionat asupra motivelor pentru care banca centrala a luat aceasta masura, Stet a spus ca "guvernatorul a declarat ca masurile de restrictionare a creditului sint temporare si ca, pe masura ce ne apropiem de zona euro, se vor apropia si reglementarile prudentiale".
Piata imobiliara simte
Disparitia avansului se va simti, in primul rind, pe piata imobiliara. Analistii estimeaza ca in aceste conditii va creste cererea pe toate segmentele. In schimb, chiria nu va mai creste in acelasi ritm ca pina acum. "Este o initiativa buna, care va dinamiza piata imobiliara. Acel avans era o piedica, deoarece sint multe persoane care pot suporta o rata, dar nu au bani de avans", spune Liviu Ureche, Certified International Properties Specialist si fost presedinte al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare. Acesta crede ca cererea cea mai mare nu va fi pe segmentul apartamentelor vechi, ci considera ca foarte multi dintre cei care vor dori o locuinta se vor orienta catre apartamentele in blocurile noi.
"Ar fi o veste buna. Creditul ipotecar va prinde o noua epoca de aur. Este foarte interesant ce se va intimpla cu preturile", spune Dan Costache, director de vinzari la agentia imobiliara Stentor. Este interesant faptul ca aceasta relaxare a conditiilor de creditare va afecta si piata chiriilor. Astfel, este foarte posibil ca pe segmentul chiriilor sa asistam la o scadere a cererii. "Daca se vor orienta multi catre cumpararea unui apartament, probabil chiriile nu vor mai creste asa de mult pe cit se asteapta", mai spune Dan Costache.
Cine cistiga
Clientii bancilor nu trebuie sa inteleaga ca se vor putea imprumuta mai mult, pentru ca si noul regulament pastreaza limita de expunere - rata lunara nu va putea depasi 35% din venitul solicitantului. Sint avantajati insa cei cu venituri mai mari care, din varii motive, nu au putut sa economiseasca banii pentru avans.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: 2/3 din companii invoca lipsa de experienta a noilor angajati, in timp ce posturile de incepatori sunt preluate de AI
- TBI Bank urmează să fie achiziționată de Advent International
- Revolut a publicat raportul anual pentru 2024
- Încurajați de performanța în creștere a pieței hoteliere din București, investitorii vor construi circa 1.000 de camere de hotel noi până în 2027
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România