Qatarul isi poate apara economia si moneda nationala (ministru de Finante)
Data publicarii: 12-06-2017 | EconomieQatarul isi poate apara cu usurinta moneda si economia impotriva sanctiunilor impuse de alte state arabe, a afirmat luni ministrul de Finante al emiratului, Ali Sherif al-Emadi, intr-un interviu acordat postului de televiziune CNBC, transmite Reuters.
Și țările care au impus sancțiuni vor înregistra pierderi, deoarece vor fi afectate afacerile în regiune, a adăugat oficialul din Qatar.
"Mulți oameni cred că numai noi vom înregistra pierderi în acest caz. Dacă vom pierde un dolar, și ei vor pierde un dolar", a afirmat Ali Sherif al-Emadi.
Săptămâna trecută, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrein au decis ruperea relațiilor diplomatice și comerciale, acuzând autoritățile de la Doha că sprijină terorismul. Sancțiunile au întrerupt importurile și intrarea altor bunuri în Qatar, iar multe bănci comerciale și-au redus legăturile cu emiratul.
Dar Emadi susține că economia și sectorul energetic ale celui mai mare exportator mondial de de gaze naturale lichefiate (LNG) funcționează ca de obicei și nu a existat un impact semnificativ asupra furnizării de alimente și alte bunuri.
Qatarul poate importa bunuri din Turcia, Extremul Orient sau Europa și va răspunde crizei prin diversificarea accentuată a economiei sale, a afirmat ministrul de Finanțe al emiratului.
Acesta a adăugat: "Rezervele noastre și fondurile de investiții reprezintă peste 250% din PIB, deci nu cred că există motive ca oamenii să fie îngrijorați de ceea ce se întâmplă sau de speculațiile privind moneda națională, riyal (QAR)".
Întrebat dacă emiratul ar putea fi nevoit să obțină bani prin vânzarea participațiilor deținute de Fondul Suveran de Investiții al Qatarului în mari companii occidentale, Emadi a indicat că nu se discută așa ceva în prezent.
Joi, agenția de evaluare financiară Standard and Poor's (S&P) a retrogradat ratingul de credit al emiratului Qatar, după ce vecinii săi din Golf au decis luni ruperea relațiilor diplomatice și comerciale.
Retrogradarea vine după ce moneda din Qatar s-a depreciat semnificativ, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, iar piața bursieră înregistrează un declin masiv.
Ratingul de credit pe termen lung a fost revizuit în scădere, cu o treaptă, de la "AA" la "AA minus", iar perspectiva asociată este negativă, ceea ce înseamnă că ar putea urma o nouă retrogradare.
"Credem că ruperea relațiilor diplomatice și comerciale dintre Qatar și vecinii săi din Golf — Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrein — va exacerba vulnerabilitățile externe ale emiratului și ar putea pune presiune asupra creșterii economice și a finanțelor", se arată în comunicatul S&P.
Agenția se așteaptă la o încetinire a creșterii economiei Qatarului, din cauza reducerii legăturilor comerciale regionale și a scăderii încrederii investitorilor, care ar putea duce la retrageri masive din depozitele bancare.
Fondul Suveran de Investiții al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde de dolari, și rezervele valutare ale Băncii Centrale ar putea fi folosite de autoritățile de la Doha pentru ține sub control efectele retragerilor de fonduri, apreciază S&P.
Și analiștii au avertizat că ruperea relațiilor diplomatice și comerciale dintre Qatar și vecinii săi din Golf le-ar putea costa miliarde de dolari din cauza încetinirii comerțului și a investițiilor, precum și a creșterii costurilor de împrumut pentru statele din regiune.
Datorită facilităților portuare recent extinse, Qatarul poate continua exporturile de gaze naturale lichefiate (LNG), care în aprilie au ajutat emiratul să obțină un excedent comercial de 2,7 miliarde de dolari, și poate importa produsele care până acum veneau din Arabia Saudită.
Dar o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ dacă disputa se prelungește în următoarele luni, o perspectivă care luni a dus la scăderea pieței bursiere din Qatar cu peste 7%.
Compania aeriană Qatar Airways, pe care se baza emiratul pentru stimularea turismului, se va confrunta probabil cu pierderi importante, după ce i s-a interzis accesul pe unele din cele mai mari aeroporturi din Orientul Mijlociu.
Guvernul din Qatar se împrumută pe plan local și extern pentru a finanța cheltuielile de infrastructură de aproximativ 200 de miliarde de dolari necesare pentru a găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din 2022. Creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale sugerează că, în viitor, costurile de împrumut ale emiratului vor fi din ce în ce mai ridicate, analiștii estimând că și celelalte state din Golf se vor confrunta cu această problemă.
''Dacă disputa se extinde, ramificațiile ar putea fi imense. Firmele care gestionează active vor deveni mai prudente și nu vor face diferențe între Qatar și alte state din Golf'', a declarat pentru Reuters un bancher care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Deoarece toate aceste țări sunt puternic dependente de exporturile de țiței și gaze, legăturile comerciale și de investiții dintre ele sunt destul de reduse, astfel încât efectele negative ale disputei ar putea fi limitate.
Cu toate acestea, Qatarul se va confrunta cu costuri mai ridicate în unele domenii. În 2015, importurile de alimente ale Qatarului s-au ridicat la 1,05 miliarde de dolari, din care 309 milioane de dolari au reprezentat importurile din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Majoritatea produselor, în special cele lactate, veneau pe la granița terestră cu Arabia Saudită, astfel încât Doha va trebui să facă alte aranjamente.
Costurile construcțiilor în Qatar ar putea de asemenea crește, majorând inflația, deoarece aluminiul și alte materiale de construcții nu vor mai putea fi importate pe cale terestră.
Analiștii avertizează că Arabia Saudită ar putea convinge mai multe state să-și reducă legăturile cu Doha și ar putea forța companiile străine să aleagă între a face afaceri cu Qatarul și a obține acces la piața saudită, care este mult mai mare.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză