Baltazar: Este scandalos ca vom plati din buzunarul nostru restructurarea CEC
Data publicarii: 22-12-2006
Anularea privatizarii Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) reprezinta o decizie gresita, iar consecinta ei este aceea ca sumele importante necesare pentru capitalizarea bancii vor fi platite de catre contribuabili, a declarat, vineri, consultantul financiar Bogdan Baltazar. Fostul presedinte al BRD - Groupe Societe Generale considera ca pretul de un miliard de euro vehiculat la un moment dat de autoritati este nerealist. "Anularea privatizarii nu este o decizie buna. In calitate de consultant pentru Rabobank, care a fost in competitia pentru CEC, am studiat foarte serios CEC-ul si am ajuns la concluzia ca pretul maxim pe care il putea obtine statul, pentru pachetul scos la vanzare, era de 650 milioane euro", a precizat Baltazar.
CEC-ul are nevoie de multi bani pentru a se dezvolta si era de preferat ca aceste sume sa vina din surse private, considera consultantul financiar. "CEC-ul are nevoie urgent de 200-300 milioane euro pentru capitalizare. Este scandalos ca aceste sume vor veni din bani publici, adica din buzunarele noastre", a spus Baltazar.
Consultantul financiar considera ca CEC-ul ar putea juca un rol serios in finantarea sectorului agricol, insa se indoieste de capacitatea mamageriala a statului de a face acest lucru. "Au fost in competitie banci mari si cu traditie in finantare rurala, precum Rabobank si Dexia, care insa s-au retras ca urmare a repetatelor amanari. Credeti ca statul are capacitatea manageriala sa o faca mai bine decat un actionar privat? Statul nu se pricepe la asa ceva", a adaugat Baltazar.
"Cred ca, pana la urma, dupa toate aceste amanari si schimbari repetate, nu s-a prea vrut privatizarea CEC-ului", a adaugat analistul financiar.
Comisia pentru privatizarea CEC a refuzat, vineri dimineata, oferta financiara imbunatatita depusa de catre National Bank of Greece, singurul investitor ramas in cursa pentru privatizarea CEC, dupa ce OTP Bank Ungaria s-a retras.
"Decizia unanima a Comisiei de privatizare a CEC a fost stoparea procesului de privatizare conform prevederii din strategia de privatizare", a declarat, vineri, ministrul finantelor si presedintele Comisiei, Sebastian Vladescu, dupa ce a fost deschisa singura oferta financiara imbunatatita depusa de catre National Bank of Greece.
Potrivit strategiei de privatizare, statul putea decide, in orice moment, intreruperea procesului de privatizare.
"Pretul oferit a fost in jur de 560 milioane de euro pentru pachetul de actiuni de 69,9%. Suma este sub ceea ce ne-am asteptat si sub multiplicatorul oferit in cazul BCR...In urmatorii doi ani procesul nu va mai fi reluat", a precizat Vladescu.
Ministrul finantelor va prezenta, vineri, in cadrul sedintei de guvern solutii pentru imbunatatirea managementului CEC, "astfel incat CEC, care are pe langa valentele de ordin economic si valente spirituale si sentimentale, sa devina o institutie bancara solida de care Romania si romanii sa se mandreasca inca o suta de ani".
"Vom propune guvernului astazi mai multe masuri care tin de cresterea capitalului social, management, restructurare si vom lua o decizie dupa sarbatori", a spus, vineri, Vladescu.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene