Comisia Europeana investigheaza achizitia bancii Burgenland de catre Grawe
Data publicarii: 23-12-2006
Comisia Europeana a decis declansarea unei anchete privind achizitionarea bancii detinute de landul austriac Burgenland de catre asiguratorul austriac Grawe, care nu ar fi facut cea mai buna oferta de preluare a bancii, a anuntat, vineri, publicatia Business Insurance. Comisia Europeana a declansat aceasta ancheta intrucat au aparut elemente care sugereaza ca, in cazul achizitiei bancii Burgenland de catre Grazer Wechselseitige Versicherung AG (Grawe), ar fi fost incalcate regulile privind acordarea ajutoarelor de stat, sustine Business Insurance.
Autoritatile landului austriac Burgenland au decis, in martie 2006, sa vanda banca detinuta de regiune asiguratorului austriac Grawe, pentru suma de 100,3 milioane euro, desi, in urma licitatiei organizate cu aceasta ocazie, ar fi existat o oferta superioara financiar celei avansate de Grawe, in valoare de 155 milioane euro, de catre un consortiu austro-ucrainean.
Privatizarea bancii austriece fusese aprobata, anterior, de catre Comisia Europeana, in contextul acordarii unui ajutor de stat pentru restructurarea bancii Burgenland.
Ancheta Comisiei Europene va analiza daca maniera de organizare a licitatiei a fost discriminatorie si daca vanzarea bancii a implicat utilizarea ilegala a unor ajutoare de stat, mai noteaza Business Insurance. Totodata, Comisia va incerca sa stabileasca in ce masura landul Burgenland a cerut autoritatii austriece de supraveghere a pietelor financiare detalii privind situatia financiara a celor doi competitori, inainte de a decide castigatorul licitatiei.
"Comisia va trebui sa verifice daca landul Burgenland a avut motive obiective, transparente si nediscriminatorii de a favoriza oferta de preluare inaintata de Grawe. In caz contrar, ar insemna ca avem de a face cu o vanzare care implica acordarea ilegala de ajutoare de stat, din punct de vedere al legislatiei comunitare in materie", a declarat, vineri, comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes, citat de Business Insurance.
Compania de asigurari Grawe Romania, subsidiara a Grazer Wechselseitige Versicherung AG, a inregistrat, in primele noua luni din 2006, un volum de prime brute subscrise de 43,14 milioane lei (12,22 milioane euro), dublu fata de primele noua luni din 2005 si un profit net de 2,86 milioane lei (circa 812.000 euro), potrivit site-ului companiei.
Asigurarile de viata au reprezentat 99,66% volumul primelor brute subscrise de Grawe in primele noua luni din 2006, iar asigurarile de accidente si boala, inclusiv accidente de munca si boli profesionale, 0,34%.
Volumul primelor brute incasate de Grawe, dupa primele noua luni ale anului 2006, s-a ridicat la valoarea de 31,05 milioane lei (aproape 8,8 milioane euro), iar cel al daunelor platite, aferente contractelor de asigurare, a fost de 1,68 milioane lei (circa 477.000 euro), potrivit datelor afisate pe pagina de internet a companiei.
Grawe Romania se situeaza, dupa primele noua luni din 2006, pe locul sase in topul asiguratorilor de viata, cu o cota de piata de 5,35%, in crestere cu 2,5% fata de perioada similara a anului trecut.
Grawe Romania este detinuta, in proportie de 99,936%, de grupul Grazer Wechselseitige Versicherung AG din Austria, iar capitalul social al companiei este in valoare de 28,48 milioane lei (8,14 milioane euro).
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica