FMI se asteapta la o perioada dificila pentru Europa Emergenta
Data publicarii: 12-07-2017 | EconomieEuropa Emergenta se confrunta cu un stres economic in crestere, care risca sa anuleze o parte din progresele politice din ultimele decenii, a apreciat marti un oficial din conducerea Fondului Monetar International (FMI), transmite Reuters.
La o conferință organizată la Dubrovnik, Croația, Poul Thomsen, directorul departamentului european de la FMI, a subliniat că potențialul de creștere economică a Europei Centrale și de Est s-a înjumătățit în ultimul deceniu, iar plecarea peste hotare a muncitorilor calificați este o problemă din ce în ce mai gravă. În plus, unele guverne din regiune au început chiar să pună sub semnul întrebării avantajele integrării europene.
În timp ce Europa s-a confruntat cu un deceniu de crize și probleme economie, procesul de convergență dintre țările din Vest și cele din Est a încetinit sau chiar s-a oprit. Aceasta a dat naștere pe plan intern la unele semne de întrebare cu privire la validitatea unor reforme politice și economice dureroase.
"Acesta este un semnal de alarmă pentru noi toți să nu ne amăgim și să credem că progresele instituționale sau în domeniul guvernanței sunt inevitabile; să nu credem că un astfel de progres este un rezultat de neoprit, o evoluție constantă. Nu este așa", a spus Poul Thomsen.
"În viitor, obstacolele vor deveni și mai puternice", a adăugat economistul danez.
De asemenea, Thomsen, care a condus programele de asistență elaborate de FMI în țări precum Grecia și Portugalia, a apreciat că sprijinul excepțional, oferit de creșterea economică globală, de care a beneficiat regiunea Europei Centrale și de Est în perioada imediată de după ieșirea din comunism este puțin probabil să se repete.
În plus, plecarea muncitorilor calificați în Europa Occidentală este o altă problemă importantă pentru regiunea Europei Emergente. FMI estimează că 20 de milioane de persoane au plecat din Europa Centrală și de Est în ultimele decenii, adică 5-6% din populația regiunii. Sondajele recente arată că jumătate din companiile din Ungaria și un sfert din cele din Polonia declară că lipsa de muncitori le limitează producția și investițiile.
În ceea ce privește partea politică, Thomsen a evidențiat creșterea tensiunilor dintre guvernele unor state membre UE din Europa Centrală și de Est și Comisia Europeană. În prezent, Bruxelles-ul este nemulțumit de problemele care țin de statul de drept în Polonia și de politicile Ungariei în domeniul refugiaților. Oficialul FMI a adăugat că o altă îngrijorare este acea că, având în vedere dezamăgirile din ultimul decenii, unele state ar putea inversa reformele politice și instituționale destinate consolidării democrației și sprijinirii creșterii economice pe termen lung.
"Există în mod clar un domeniu în care FMI are îngrijorări: independența băncilor centrale. În mai multe țări, independența băncilor centrale este în pericol", a subliniat Poul Thomsen.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene