CNIPMMR: Nu sustinem masura platii defalcate a TVA
Data publicarii: 10-08-2017 | EconomieConsiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) anunta ca nu sustine proiectul privind plata defalcata a TVA-ului, printre motivele respingerii acestui proiect numarandu-se faptul ca nu au fost analizate efectele asupra activitatii intreprinderilor mici si mijlocii si nu au fost respectate principiile fiscalitatii, se arata intr-un comunicat CNIPMMR, remis miercuri, AGERPRES.
Astfel, potrivit sursei citate, inițiatorul proiectului nu a aplicat testul IMM și nu a analizat efectele asupra activității întreprinderilor mici și mijlocii, încălcând dispozițiile art. 91 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare
De asemenea, reprezentanții CNIPMMR semnalează că inițiatorul proiectului nu a respectat principiile fiscalității, respectiv asigurarea informării contribuabililor cu modificarea/completarea Codului fiscal "prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum și predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure "stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii", "pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii".
"Principiile stabilității legislative și predictibilității sunt foarte importante, investitorii pentru realizarea unei investiții luând măsuri vizând veniturile și cheltuielile pe cel puțin 3 — 5 ani și luând în calcul toate elementele, mai ales cele fiscale", se menționează în comunicat.
Reprezentanții CNIPMMR mai susțin că modificarea Codului fiscal și reglementarea mecanismului privind plata defalcată a TVA va avea efecte negative semnificative asupra IMM-urilor, și anume: costuri suplimentare generate de modificarea sistemelor informatice contabile; costuri bancare suplimentare cu noul cont, comisioane bancare suplimentare; afectarea cash-flow-ului și blocarea banilor, deoarece pentru procedurile ANAF nu sunt prevăzute termene de aprobare și sancțiuni; creșterea birocrației; efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt, instituirea plății defalcate de TVA fiind obligatorie de la 1 octombrie 2017; neclarificarea tuturor aspectelor procedurale (factoring, rețineri de garanții de bună execuție, sume achitate pe baza facturilor de decontare, în numele și contul altei persoane impozabile, compensări, etc), în condițiile în care se majorează semnificativ amenzile (amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului; amendă cuprinsă între 2000 lei și 4000 lei; amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului).
CNIPMMR atrage atenția asupra faptului că România va fi singura țară din Uniunea Europeană ce va aplica mecanismul privind plata defalcată a TVA în mod generalizat și obligatoriu începând cu data de 1 octombrie 2017, "fără consultări reale cu toate părțile interesate, fără analize de impact, fără testul IMM, fără testarea fezabilității mecanismului, fără clarificarea tuturor aspectelor procedurale, fără luarea în considerare a poziției partenerilor sociali, fără informarea și pregătirea contribuabililor".
În acest context, CNIPMMR reiterează importanța dialogului social calitativ asupra inițiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social.
"În special pentru modificarea legilor organice, CNIPMMR reinterează importanța dialogului social calitativ, 'consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra inițiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social', potrivit dispozițiilor art. 121 lit. b) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, 'consultarea organizațiilor reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii privind conținutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact și a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziției lor, documente ce vor însoți proiectul de act normativ până la adoptare' potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările ulterioare, pentru asigurarea respectării principiilor reglementării inteligente și stabilității cadrului legal", se precizează în comunicat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie