Slovenia, prima tara fosta comunista care trece la euro
Data publicarii: 01-01-2007
Slovenia este prima tara fosta comunista care trece la euro, devenind, de la 1 ianuarie, cea de-a 13-a membra a cercului inca restrans al tarilor care au adoptat moneda unica europeana dintre cele 27 state ale UE, relateaza AFP. In paralel cu intrarea Sloveniei in "euroland", Uniunea Europeana numara, incepand de luni, 27 de membri, odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei. Ministrul sloven de finante, Andrej Bajuk, considera ca tara sa nu are nimic de pierdut prin adoptarea euro: "Inlocuim ceva bun (tolarul sloven) cu ceva si mai bun (euro)".
Bajuk si guvernatorul Bancii Centrale slovene, Mitja Gaspari, promisesera ca vor scoate personal, imediat dupa miezul noptii, primii euro dintr-un bancomat din centrul capitalei.
In capitala, dar si in cele mai mari orase ale tarii, erau planificate concerte in aer liber pentru a serba atat sosirea noului an, cat si adoptarea monedei unice europene. La Ljubljana erau asteptate circa 40.000 de persoane, cu 10.000 mai multe decat anul trecut de revelion.
Pe parcursul intregii zile de duminica posturile de radio si televiziune si-au deschis buletinele de stiri cu acest eveniment istoric pentru mica tara, cu doua milioane de locuitori, care a intrat in UE in mai 2004.
Slovenia este obisnuita cu schimbarea de deviza. Tolarul nu exista decat de 15 ani, fiind creat in 1991 pentru a marca independenta noii democratii, dupa ani de control strict al economiei sale de catre Belgrad.
Tolarul, a carui rata de conversie a fost stabilita la 239,64 tolari pentru un euro, va mai fi cotat inca 15 zile inainte de a disparea complet.
Numarandu-se printre cei mai buni elevi ai UE in materie de control al inflatiei (2,5 la suta) si de crestere economica (circa 5 la suta prevazuta in 2007), Slovenia a fost singura dintre noile state ce au aderat la UE in 2004 care a obtinut acordul Bruxelles-ului, in iulie, de a trece la euro.
In decembrie, tara a cunoscut o usoara crestere a preturilor, dar a fost temporara si nu a avut legatura cu euro.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene