Berarii pot rasufla usurati; ploile au salvat recolta de hamei a Germaniei
Data publicarii: 06-09-2017 | EconomiePloile care au cazut la sfarsitul verii au salvat recolta de hamei a Germaniei, ceea ce inseamna ca berarii vor avea la dispozitie un ingredient cheie pentru productia de bere, a declarat directorul traderului german de hamei, Barth Haas Group, informeaza Reuters.
Berarii din vestul și estul Europei, din Asia și Africa se bazează pe hameiul din Germania și în acest an au apărut îngrijorări referitoare la un posibil deficit de aprovizionare, ca urmare a unei cereri crescute în urma popularității berilor artizanale, dar și a lipsei de stocuri.
"Recolta din Germania mai avea doar șapte zile și ajungea într-o situație dezastruoasă din cauza vremii secetoase din iunie și iulie", a declarat Stephan Barth, director operațional la Barth Haas.
Germania este al doilea mare producător mondial și, împreună cu SUA, asigură 75% din oferta mondială de hamei.
"Grație ploilor din luna august am fost salvați și mă aștept la o recoltă medie în Germania", a spus Barth Haas, precizând că, împreună cu recolta ușor peste medie din SUA, piața va fi suficient aprovizionată chiar dacă prețurile vor rămâne ridicate.
Hameiul este unul dintre ingredientele principale pentru producția de bere, alături de apă, malț și drojdie, iar Germania și SUA exportă împreună aproximativ 26.000 de tone pe an.
Chiar dacă recoltatul hameiului a început în principalele regiuni producătoare din Germania, Barth Haas consideră că este prea devreme să facă aprecieri cu privire la calitatea recoltei din acest an, în special când vine vorba de conținutul de acizi alfa, care dau gustul amărui al berii.
Barth Haas prognozează că Germania va recolta în 2017 aproximativ 39.200 de tone de hamei, ușor sub recolta de 42.700 de tone din 2016. În cazul SUA, Barth Haas estimează că recolta de hamei va fi de 45.000 de tone în 2017, cu aproximativ 5.000 de tone mai mare decât în 2016.
"Oferta de hamei pentru berari va fi una adecvată, dar mă aștept ca prețurile spot să rămână la un nivel ridicat, din cauza stocurilor mici și a cererii mari", a subliniat Barth Haas.
În ultimii cinci ani, recoltele mondiale de hamei au fost inferioare cererii, iar stocurile s-au epuizat, în condițiile în care cererea mondială a urcat cu un procent pe an, ca urmare a creșterii popularității berilor artizanale.
"Cota de 2-2,5% din piața mondială a berii controlată de berile artizanale consumă aproximativ 20% din recolta de hamei", a precizat Barth Haas.
Berile artizanale sunt produse de berarii mici și independenți, utilizând metode tradiționale care necesită mai mult hamei. De exemplu, mărci populare de bere artizanală, precum India Pale Ale, consumă de șase ori mai mult hamei decât mărcile de bere produse în cantități de masă.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica