Fitch ameninta cu retrogradarea ratingului Cataloniei, dupa convocarea Referendumului
Data publicarii: 11-09-2017 | EconomieAgentia de evaluare financiara Fitch a distribuit investitorilor o analiza in care ameninta cu retrogradarea ratingului Cataloniei, dupa "provocarea" acesteia privind convocarea unui referendum, relateaza cotidianul spaniol "El Mundo".
"Credem că nu va fi secesiune în Spania, dar o escaladare a tensiunilor va influența negativ ratingul Cataloniei, dacă sprijinul financiar al Guvernului se va deteriora sau chiar va fi retras", precizează agenția, una dintre cele mai importante pentru investitorii din întreaga lume, după Moody's și Standard&Poors.
"Aprobarea unei legi în Parlamentul regional catalan pentru organizarea referendumului pentru independență va da naștere unor tensiuni majore între Comunitatea Cataloniei și Guvernul central", semnalează agenția.
Fitch menține ratingul Cataloniei la BB, dar subliniază că acest calificativ poate totuși să scadă, deoarece, atunci când i-a fost acordat "s-a ținut cont de faptul că regiunea își va menține accesul la finanțarea de stat pentru serviciul datoriei pe termen mediu".
Fitch consideră că această analiză "este încă valabilă", dar anunță că "va urmări evenimentele politice, în special posibilul referendum, și vom lua o decizie negativă legată de rating în cazul în care sprijinul statului se va deteriora din această cauză sau dacă va avea loc o escaladare semnificativă a ostilităților între cele două guverne, care să compromită capacitatea regiunii de a rambursa datoria".
Fitch subliniază că executivul regional datorează în prezent 50 miliarde euro statului spaniol și că această cifră reprezintă 80% din datoria sa totală, motiv pentru care există investiții afectate de slăbirea financiară a guvernului catalan.
Analiza nu abordează legalitatea inițiativei liderilor catalani și tonul este echidistant după convocarea referendumului și măsurile împotriva acestuia ale Guvernului central.
"Credem că atitudinea celor două părți legată de referendum, că va avea sau nu loc, sau oricare ar fi rezultatul, poate duce la o deteriorare a relației pe termen mediu dintre Catalonia și guvernul central", subliniază Fitch.
Agenția de evaluare precizează pentru investitori că relațiile cu Guvernul central sunt importante pentru profilul de creditare al Cataloniei.
Pe de altă parte, Standard&Poor's va decide pe 29 septembrie, cu două zile înainte de referendum, dacă îmbunătățește sau nu ratingul suveran al Spaniei. Tensiunile cu Catalonia atârnă în defavoarea unei creșteri.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica