Seful Ryanair vrea sa forteze pilotii sa-si schimbe planurile de vacanta
Data publicarii: 22-09-2017 | EconomieRyanair se gandeste sa constranga 500 de piloti sa-si schimbe planurile de vacanta pentru a evita riscul unor noi amanari ale zborurilor, a afirmat joi Michael O?Leary, directorul general al operatorului aerian low-cost, transmite Reuters.
Săptămâna aceasta, Ryanair a oferit piloților un bonus pentru a lucra suplimentar zece zile, pentru a atenua impactul deficitului de piloți, care a dus la anularea a peste 2.000 de zboruri, afectând reputația și capitalizarea bursieră a companiei irlandeze.
Solicitat să dea explicații la Adunarea generală a acționarilor Ryanair, O?Leary a declarat că nu a avut la dispoziție suficienți piloți disponibili în septembrie, octombrie și noiembrie, pentru a asigura fluența operațiunilor, și ia în considerare forțarea unor piloți în vederea schimbării planurilor lor de vacanță.
Analiștii estimează că Ryanair va plăti compensații de până la 20 de milioane de euro (24 de milioane de dolari) pentru anularea zborurilor, operațiune care a început în 18 septembrie și a afectat deja mulți pasageri.
Ryanair anulează 2.100 de zboruri până la sfârșitul lunii octombrie, dintr-un total de 103.000 curse aeriene. Compania irlandeză a dat asigurări că toți cei 315.000 de clienți au primit, luni, 18 septembrie, un email de notificare prin care au fost informați asupra schimbărilor zborurilor lor, respectiv cu soluții de zboruri alternative oferite sau rambursări ale costului biletelor, precum și informații privind drepturile pasagerilor, prevăzute în legea EU261 cu privire la modificările de acest tip.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timișoara, București și Craiova.
Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creștere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica