Transgaz demareaza lucrarile la statiile de comprimare gaze naturale din cadrul BRUA
Data publicarii: 16-04-2018 | Economie
Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a semnat ordinul de incepere a lucrarilor la statiile de comprimare gaze naturale de la Podisor, Bibesti si Jupa din cadrul proiectului 'Dezvoltarea sistemului national de transport gaze naturale pe coridorul Bulgaria - Romania - Ungaria - Austria (BRUA) - Faza 1', potrivit unui comunicat al companiei.
Conform documentului, fiecare statie va fi echipata cu cate doua agregate de comprimare (unul in functiune si unul de rezerva) si va avea capacitatea tehnica de asigurare a fluxului bidirectional de gaze naturale.
Contractul de executie a celor trei statii de comprimare gaze naturale a fost castigat de un consortiu de firme romanesti, condus de INSPET SA Ploiesti. Valoarea contractului este 288,7 milioane lei, la care se adauga TVA.
Potrivit comunicatului, importanta strategica a proiectului a determinat Uniunea Europeana sa se implice in finantarea proiectarii celor trei statii de comprimare, printr-un grant in valoare de 1.519.342 euro, reprezentand 50% din cheltuielile eligibile estimate.
Pe langa cele trei statii de comprimare, proiectul BRUA Faza 1 presupune si constructia conductei de transport gaze naturale Podisor-Recas in lungime de 479 kilometri, cu diametrul de 32' (Dn 800) si presiunea de proiectare de 63 bar.
Valoarea totala estimata pentru Faza I este de 478,6 milioane de euro. Uniunea Europeana acopera 179,3 milioane de euro, printr-un al doilea grant, care reprezinta 40% din cheltuielile eligibile estimate. La finalizarea fazei I se va asigura fluxul de gaze naturale spre: Ungaria, prin interconectorul Horia - Csanadpalota a 1,75 miliarde de Smc/an (200.000 Smc/h; Smc - Standard Metru Cub - n. r.), la 40 bar la granita; Bulgaria prin interconectorul Giurgiu - Ruse a 1,5 miliarde de Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la granita.
Termenul estimat de finalizare este 31 decembrie 2019.
"Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va contribui in mod semnificativ la ridicarea nivelului de securitate energetica a Romaniei si va permite deschiderea de noi oportunitati pentru implicarea furnizorilor de echipamente si servicii energetice. Proiectul BRUA Faza 1 va asigura crearea de noi locuri de munca pentru lucrarile de executie si pentru exploatare pe teritoriul Romaniei. Investitia in cele trei statii de comprimare gaze naturale constituie o dovada in plus a capacitatii companiei Transgaz de a realiza proiecte investitionale strategice, ambitioase, care sa asigure dezvoltarea durabila a Sistemului National de Transport gaze naturale si alinierea acestuia la standardele europene de performanta si competitivitate", a declarat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, dupa semnarea ordinului de incepere a lucrarilor la statiile de comprimare.
Proiectul BRUA Faza I este considerat un proiect prioritar la nivel regional. El este inclus in lista proiectelor CESEC (Central East South Europe Gas Connectivity), pentru ca aduce o contributie semnificativa la cresterea sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale si a gradului de interconectivitate regionala.
SNTGN Transgaz Medias este operatorul tehnic al Sistemului National de Transport (SNT) gaze naturale si asigura indeplinirea strategiei nationale privind transportul intern si international al gazelor naturale si dispecerizarea gazelor naturale, in conditii de eficienta, transparenta, siguranta, acces nediscriminatoriu si competitivitate; precum si cercetarea si proiectarea in domeniul specific activitatii sale, cu respectarea cerintelor legislatiei europene si nationale, a standardelor de calitate, performanta, mediu si dezvoltare durabila.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale