BNR incalca propria lege!
Data publicarii: 29-01-2007
Activele nete ale bancilor comerciale au fost dezvaluite inainte ca actionarii institutiilor de credit sa le fi aprobat. La sfarsitul saptamanii trecute, Banca Nationala a Romaniei a publicat structura sistemului bancar dupa valoarea totala a activelor nete. Dar legea de functionare a BNR interzice acest lucru, noteaza Adevarul. Prin faptul ca a comunicat datele referitoare la activele bancilor comerciale, Banca Nationala a Romaniei a incalcat propria lege de functionare. In iunie 2004, a aparut actul ce defineste statutul BNR. Iar una dintre prevederile legii spune ca banca centrala nu poate sa publice date si informatii statistice ce fac referire directa la institutiile de credit. "Datele si informatiile statistice care permit identificarea subiectilor statistici, in mod direct sau indirect, dezvaluind astfel informatii cu caracter individual, sunt considerate confidentiale.
Datele si informatiile statistice confidentiale nu pot servi ca probe in justitie sau la stabilirea unor drepturi sau obligatii pentru subiectii statistici la care se refera", spune articolul 49, alineatul 5 din Legea privind statutul BNR. Iar urmatorul alineat precizeaza: "Datele statistice rezultate din prelucrarea datelor individuale vor putea fi publicate sau diseminate de Banca Nationala a Romaniei, in intregime sau in parte, numai in conditiile in care identificarea directa ori indirecta a persoanelor juridice sau fizice nu este posibila".
Adica orice informatie statistica, indiferent ca face referire la active, credite, depozite sau orice alte date, nu poate fi dezvaluita de Banca Nationala. Asta pentru ca numai institutiile de credit decid daca sa isi faca publice sau nu informatiile. Numai ca, la sfarsitul saptamanii trecute, reprezentantii BNR au publicat o statistica privind structura activelor nete ale intregului sistem bancar, detaliata la nivelul fiecarei banci.
Bancherii, uimiti de dezvaluirile BNR
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a precizat pentru Adevarul ca explicatia pentru publicarea activelor tine de faptul ca directia de supraveghere din cadrul bancii centrale s-a inteles cu institutiile de credit pentru a publica aceste informatii. Pana in prezent, numai Casa de Economii si Consemnatiuni, Romexterra si SanPaolo Imi Bank si-au facut publice rezultatele financiare. Restul bancilor, nu. Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor si presedinte neexecutiv al Consiliului de Administratie Alpha Bank, a explicat faptul ca Legea privind societatile comerciale obliga toate companiile sa isi faca publice rezultatele financiare. Deci, si bancile trebuie sa faca publice informatiile. Spre exemplu, acestea pot fi accesate prin site-ul web al Ministerului Finantelor Publice, cele mai recente fiind la nivelul anului 2005. Pentru 2006, institutiile de credit abia incep sa prezinte rezultatele. "Spre exemplu, in cazul Alpha Bank, regula este sa le publicam dupa aprobarea in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor", spune Ghetea.
O situatie in care datele publicate de BNR pot fi fructificate tine de bancile listate la Bursa de Valori Bucuresti, cum ar fi Banca Transilvania, Carpatica si BRD-Groupe Societe Generale. In cazul acestor institutii, prima raportare publica este momentul comunicarii catre Bursa de Valori. Robert Rekkers, directorul general al Bancii Transilvania, spune ca pare ciudat faptul ca BNR a publicat aceste informatii. "Pentru ca noi suntem cotati la bursa si avem multi investitori. Nu suntem prea bucurosi ca au publicat datele inainte", adauga Rekkers.
Iar comunicatul Bancii Nationale spune ca informatiile referitoare la activele bancilor comerciale vor fi publicate trimestrial, dupa data de 25 ale lunii urmatoare sfarsitului de trimestru.
Integral in Adevarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale