Aplicația de mobile banking Libra Bank oferă acces la investiții bursiere
Data publicarii: 02-03-2021 | BursaLibra Internet Bank a anunțat o premieră pentru băncile din țara noastră. Prin parteneriatul încheiat cu TradeVille, LIB va permite clienților săi, persoane fizice, să acceseze cu ajutorul aplicației de mobile banking atât bursa românească cât și marile burse internaționale.
Această funcționalitate le va oferi clienților Libra Internet Bank și cea mai simplă metodă de a deschide un cont de tranzacționare la bursă dar și posibilitatea de a investi la Bursa de Valori București și la marile burse de valori internaționale direct de pe telefonul mobil prin serviciul furnizat de TradeVille. Aceștia vor descoperi în același ecran, oportunități de investiții locale și internaționale, vor putea efectua transferuri de bani din contul bancar în contul de tranzacționare instant, beneficiind de asemenea și de asistență promptă și prietenoasă.
“Continuăm să simplificăm lucrurile și să adăugăm valoare serviciilor pe care le oferim clienților noștri. Prin noua opțiune, cei care vor să facă investitii pe bursele interne sau internaționale vor găsi în aplicația noastră de mobil o secțiune dedicată, care le va facilita deschiderea și operarea unui cont de tranzacționare pe platforma partenerului nostru, TradeVille”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.
"Banking și investiții bursiere mobile, completarea e atât de firească în 2021. Tehnologia ne permite acum să accesăm servicii financiare integrate cu doar câteva click-uri din același ecran familiar de telefon. În parteneriatul anunțat astăzi, TradeVille aduce experiența de 25 de ani pe piața de capital și consecvența celui mai activ broker pentru clienții de retail. Credem într-un viitor simplu, accesibil și prietenos al finanțelor personale în România completat de onestitate și respect pentru client", a declarat Mihaela Bîciu, Director General al TradeVille.
Libra Internet Bank este membră a New Century Holdings, un grup american de investiții. În România, aceasta a devenit una dintre cele mai dinamice bănci, o instituție financiară de încredere specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, IMM-uri sau agribusiness. De asemenea, banca acordă o atenție sporită tehnologiilor moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.
De cealaltă parte, Tradeville este un broker cu o vechime de peste 25 de ani pe piața de capital românească. Compania oferă clienților de retail acces facil și rapid la BVB dar și la marile burse internaționale. Deschiderea conturilor de tranzacționare la TradeVille se face 100% online, clienții având posibilitatea de a investi de pe orice dispozitiv, inclusiv de pe telefoanele mobile.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale