Erasmus - un program pentru studentii cu buzunare pline
Data publicarii: 14-02-2007 | HR/Cariere
Desi Erasmus se bucura de un real succes si la 20 de ani de la infiintarea sa, doar o mica parte dintre studentii si profesorii eligibili pot lua parte la acest program de promovare a mobilitatii si calitatii invatamantului superior din cauza costurilor mult prea ridicate, arata un articol publicat in cotidianul The International Herald Tribune. In 2005, doar 1% din studentii eligibili si sub 2 procente din profesorii eligibili, au beneficiat de programul Erasmus, respectiv 144.000 de studenti si 20.877 de profesori, arata datele Comisiei Europene.
In plus, cotidianul noteaza ca, in medie, un student Erasmus beneficiaza de o bursa care oscileaza intre 150 -200 de euro pe luna, suma cu care nu poate acoperi cheltuielile zilnice. In cazul profesorilor care urmeaza programul suma acordata lunar acestora se ridica la 500 de euro.
De cealalta parte, Comisia Europeana recunoaste ca nivelul scazut al burselor reprezinta o reala problema. Analistul pe probleme de educatie la Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare din Paris.
Frederic Vincent, precizeaza ca "pentru multi, Erasmus este in continuare un program foarte costisitor si nu oricine poate avea acces la acest program".
Pe de alta parte, publicatia arata ca numerosi studenti din noile sate membre ale blocului comunitar care au ales sa studieze si sa lucreze in partea de vest a Europei au provocat temeri legate de un nou exod al creierelor.
Daca managerul de dezvoltare a programelor de la European University Association, David Crosier, considera ca mobilitatea academica si exodul creierelor pot avea consecinte negative in multe tari, comisarul european pentru educatie, invatamant si cultura, Jan Figel, sustine ca acest fenomen ajuta tarile sa se dezvolte, nefiind vorba despre "o migratie a creierelor, ci despre echiparea acestora cu cele mai bune instrumente".
Pe de alta parte, Vincent spune ca Romania a fost vaduvita de universitarii sai de top de catre universitatile americane, adaugand ca protectionismul nu va rezolva problema mobilitatii.
Pentru urmatorii 6 ani, Comisia Europeana are in vedere o majorare semnificativa a fondurilor destinate programului Erasmus. Bugetul comisiei europene pentru perioada 2007-2013 se ridica la 7 miliarde de euro, dintre care 3,1 miliarde de euro sunt destinate programului Erasmus. Comparativ cu perioada 1999-2006, comisia a alocat programului Erasmus pentru urmatorii 6 ani un buget dublu.
Integral in Banii Nostri
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta