Cartierele de milioane de dolari unde traiesc miliardarii planetei
Data publicarii: 06-03-2007 | LifestyleExista o sumedenie de motive pentru care celebritatile si cei mai bogati oameni din lume se ingramadesc in "enclave" exclusiviste. Proprietatile extrasecurizate, terenurile de golf, magazinele de lux si cele mai bune scoli sunt doar cateva dintre ele, dar cel mai important motiv il reprezinta vecinii, numai unul si unul, noteaza Adevarul. In aceeasi situatie pare sa fie si cartierul bogatilor din Jupiter Island, din statul Florida, SUA. In ianuarie 2006, jucatorul de golf Tiger Woods si-a cumparat aici o mica proprietate de patru hectare, in valoare de 38 milioane de dolari, doar pentru a-i avea ca vecini pe colegii sai de breasla Nick Price si Greg Norman, scrie revista "Forbes".
In celalalt capat al Jupiter Island locuieste un alt jucator de golf, suedezul Jesper Parnevik, care a avut-o ca bona pe nimeni alta decat actuala sotie a lui Woods, Elin. Cartiere de acest fel se regasesc in toata lumea, desi multe dintre acestea tind sa se formeze langa orasele in care celebritatile si oamenii de afaceri isi au locul de munca.
Un lucru este sigur. Cei care locuiesc in cele mai scumpe cartiere nu sunt neaparat cei care au cele mai groase conturi in banca, ci aceia care cheltuiesc cel mai mult. Cel putin la aceasta concluzie ajung autorii cartii "The Millionaire Next Door" ("Vecinul milionar"), Thomas Stanley si William Danko. Mediul in care traiesc le ofera si un reper la sumele pe care trebuie sa le cheltuiasca.
Locuitorii cartierelor luxoase nu au numai case impunatoare, ci si masini luxoase. In plus, este absolut necesar sa se inscrie intr-un club exclusivist si sa-si trimita copiii la cele mai costisitoare scoli. Nu degeaba multe dintre cele mai scumpe astfel de zone rezidentiale au fost la inceputurile lor locul de intalnire al membrilor unui club. Asa cum este cazul cartierului Sea Island, din statul Georgia, SUA. Insula a fost cumparata in 1886 de un "consortiu" format din familiile Vanderbilt, Morgan si Rockeffeler, care au folosit zona ca pe un club privat. Acum, preturile medii pentru o casa aici ajung la 2,3 milioane de dolari, conform revistei "Traveler's Digest".
Cu toate ca locuiesc in cartiere de lux, bogatii lumii au si ei o problema. Proprietatile pe care le detin, desi estimate la cateva milioane de dolari, sunt extrem de greu de vandut. Asta pentru ca numarul celor care isi permit sa le cumpere scade pe masura ce pretul proprietatilor creste. Iar cartierul londonez Kensington Palace Garden, candva locul unde isi avea resedinta printesa Diana, se confrunta deja cu o penurie de cumparatori. Vila impunatoare de la numarul 6, care este pusa la vanzare de compania imobiliara DTZ Residential, isi cauta un locatar de aproape doi ani, scrie "The Telegraph". Asta pentru ca proprietatile private care ajung foarte rar pe piata sunt aproape imune la mersul general al pietei imobiliare si cer preturi exceptionale.
Integral in Adevarul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene