Romanii pot accesa online primul targ european de joburi

Data publicarii: 20-03-2007 | HR/Cariere

Portalul de recrutare online MyJob si Targul de Cariere Bucuresti (TCB) au lansat primul targ european de joburi online, prin care romanii aflati in cautarea unui loc de munca, pot accesa ofertele companiilor nationale si multinationale. MyEuroJob, primul targ european de joburi online, a fost accesat de 22.500 de vizitatori in prima zi, fiind asteptati  peste 500.000 de vizitatori, pana la sfarsitul evenimentului, care se desfasoara in perioada 19 martie - 06 aprilie.

"In premiera pentru piata de recrutare din Romania, un eveniment online se va extinde si offline, prin intermediul parteneriatului incheiat intre MyJob si TCB. Este o colaborare care plaseaza pe primele pozitii interesele angajatilor si angajatorilor, si nu organizatorii evenimentelor respective", a declarat managerul portalului MyJob, Mariana Frincu.

Participantii la My Euro Job pot alege cele mai noi joburi propuse de catre companii nationale si multinationale in domeniile IT, vanzari, inginerie, marketing, management, arhitectura/constructii, publicitate/PR, banci/finante si altele.

MyJob este un portal de recrutare online lansat in februarie 2001, care gazduieste peste 6.700 de oferte de locuri de munca, numarul lunar al vizitatorilor ajungand la peste 450.000. Numarul de oferte de angajare existente pe MyJob a crescut de peste cinci ori dupa relansarea acestui serviciu in aprilie 2005, cand pe MyJob erau disponibile 1.200 de oferte.

Potrivit studiilor demografice efectuate de catre Trafic, 95,35% dintre vizitatorii portalului de recrutare MyJob folosesc computerul aproape zilnic, 70,14% dintre ei acceseaza computerul de acasa, iar 66,67% folosesc internetul pentru a citi ziare sau reviste online.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: