Curs oficial BNR
- 1 EUR 5.0904
- 1 USD 4.3406
- 1 CHF 5.4586
- 1 GBP 5.8057
- 1 gr. aur 604.2300
Arb14.12.2025
-
22.01.2008 Bursele din intreaga lume inregistreaza pierderi record Ieftinirea actiunilor a afectat grav jucatorii de pe bursele europene, pentru ca pierderile, disponibilizarile si accentuarea temerilor legate de o recesiune economica in Statele Unite din cauza crizei creditelor au inceput sa sporeasca nervozitatea pietei, relateaza Reuters.
Analistii nu au stabilit inca daca inchiderea burselor americane pentru sarbatoarea dedicata lui Martin Luther King a avut un efect calmant, prin reducerea activitatii, sau a fost… continuare
-
22.01.2008 Peste 500 de sesizari privind falsuri in actele de aderare la pensii private Arbitrul pensiilor private a inregistrat peste 500 de sesizari referitoare la semnaturi false si uz de fals in perioada campaniei de aderare, iar pentru o parte dintre acestea s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penala, a spus luni, presedintele CSSPP, Mircea Oancea. "Ne asteptam la acest numar de sesizari, avand in vedere si dimensiunea pietei, de circa 3,5 milioane de participanti", a precizat Oancea, care a adaugat ca unele sesizari au fost deja… continuare
-
21.01.2008 Paradisul nestiut al firmelor de stat Salarii mari, bonusuri, prime de multinationala pentru angajati si directori, dar si bugete serioase de publicitate si protocol pentru baietii destepti care stiu sa le acceseze, informeaza Saptamana Financiara. In peisajul economic romanesc exista o categorie de firme tratate cu delicatete si cu mare discretie de autoritati: companiile din subordinea ministerelor, in care statul este actionar unic. Pe caile batatorite ale jurnalismului - solicitare si… continuare
-
21.01.2008 GPS-ul viitorului: cablul virtual 3D O companie americana, Making Virtual Solid LLC, a dezvoltat un suport video 3D inedit pentru sistemele de navigatie. Bazat pe tehnologiile clasice de urmarire si localizare prin satelit, pachetul promite ca va rezolva clasicele probleme ale actualelor sisteme GPS prin implementarea unei tehnologii care ii permite soferului sa isi utilizeze vederea periferica pentru a urmari un "fir rosu" virtual al traseului care trebuie parcurs. Totul se bazeaza pe… continuare
-
21.01.2008 Arbitrul pietei de capital a aprobat preluarea de catre BRD a 95% din SG Asset Management-BRD SAI BRD- Groupe Societe Generale, a doua banca de pe piata romaneasca dupa active si numar de unitati, poate prelua circa 95% din actiunile administratorului de fonduri mutuale SG Asset Management-BRD SAI, a hotarat arbitrul pietei de capital, intr-o sedinta din 15 ianuarie.
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) primise o solicitare in acest sens pe 25 octombrie 2007, potrivit deciziei, publicata in buletinul institutiei. BRD preia, astfel, pachetul… continuare
- 1
21.01.2008 Apelurile la boicotarea telefoanelor Nokia se intetesc in Germania Apelurile la boicotarea telefoanelor mobile Nokia se intetesc in clasa politica germana, dupa decizia companiei de a inchide uzina din Germania pentru a deschide una in Romania, relateaza AFP. "In ceea ce ma priveste nu va mai fi un telefon mobil Nokia in casa mea", a afirmat Beck intr-un interviu acordat publicatiei Bild am Sonntag, potrivit textului difuzat sambata. "Nu-mi sta in fire sa chem la boicotarea unui produs. Dar pentru mine - si fara indoiala… continuare
-
18.01.2008 Banca Mondiala contribuie la distrugerea Amazonului Banca Mondiala este unul dintre principalii sustinatori din spatele dezvoltarii fermelor de vite din Amazon, una dintre principalele amenintari pentru supravietuirea padurii tropicale, informeaza ENN, citata de Green Report. Aceasta descoperire contrazice declaratiile Bancii Mondiale care sustine ca finanteaza eforturile de stopare a defrisarilor si de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera produse astfel. Roberto Smeraldi, presedintele Friends… continuare
-
18.01.2008 Pana in 2010 ar putea ramane doar 10 dintre cei 18 administratori de fonduri pe pilonul II Pana la sfarsitul anul 2009 am putea avea cel mult zece administratori pe piata pensiilor private, a declarat, pentru The Money Channel, directorul general al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Cristian Rosu. "Mi-e foarte greu sa spun pana la sfarsitul anului 2008, dar cred ca pana la finalul lui 2009 nu vom avea mai mult de zece administratori pe piata", a declarat Rosu. Directorul general al CSSPP a adaugat ca declaratia… continuare
-
18.01.2008 Aderarea initiala la pilonul II s-a incheiat fara garantarea unui randament si fara norma de colectare Campania de aderare initiala la pensiile private obligatorii (pilonul II) s-a incheiat, joi, fara adoptarea normei de colectare la sistem si fara nici o garantie din partea administratorilor a unui randament pentru contributiile participantilor la acest sistem de pensii. "Dupa doi ani de la demararea sistemului vom calcula un randament mediu al fondurilor de pensii si vom prevede intr-o norma un randament mediu al fondurilor. Acest randament mediu va… continuare
-
18.01.2008 Finantele si bancile vor sa ajute firmele romanesti sa se dezvolte si sa atraga fonduri structurale Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), care coordoneaza instrumentele structurale in Romania, si Asociatia Romana a Bancilor (ARB) au incheiat pe 14 ianuarie un protocol de colaborare pentru a sprijini mediul de afaceri romanesc sa se dezvolte si pentru absorbtia instrumentelor structurale. "Pentru perioada 2007-2013, Romania si-a propus realizarea unor obiective ambitioase de dezvoltare economica si sociala, de aceea este necesar ca toti factorii din… continuare
-
18.01.2008 APIA a propus cresterea de sase ori a numarului de masini ce vor fi casate in 2008 Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) a propus cresterea numarului de automobile ce urmeaza sa fie casate prin programul "Rabla" la 100.000 de unitati, cu 506% mai mult decat in 2007, potrivit vicepresedintelui APIA, Brent Valmar. "Membrii APIA au decis sa propuna cresterea numarului de vehicule ce urmeaza a fi casate prin programul Rabla de la 16.500 anul trecut la 100.000 unitati in 2008. In propunerea noastra vizam ca 10% din… continuare
-
18.01.2008 Bancnote false de 200 de euro plasate la o casa de schimb valutar din Bucuresti (Foto&Video) Un grup de falsificatori de bancnote de 200 de euro a plasat in data de 14 ianuarie 2008 suma de 1800 euro la casa de schimb valutar Maan Exchange din strada Lizeanu din capitala. Modul de operare al plasatorilor de valuta falsa este simplu, a declarat pentru BankNews.ro, Razvan Stanescu, directorul casei de schimb pagubite. "Se prezinta la ghiseu o persoana care se declara cetatean strain - bulgar, grec, sarb - si doreste sa schimbe 200 de euro. La… continuare
-
17.01.2008 Investitorul la BVB: barbat, tanar, cu facultate Potrivit unui sondaj realizat la finalul anului trecut de Prognosis.ro-Capital Market Research, compania care realizeaza cercetari asupra pietei de capital din Romania, profilul investitorului la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) conturat in urma analizei datelor demografice ale participantilor la proiect, este: barbat, tinar (26-35 de ani), absolvent de studii superioare, cu venituri mai mari decit media. Ponderea femeilor participante este destul de scazuta… continuare
- 1
16.01.2008 Aviva: ING si Allianz ar trebui scoase de la loteria pensiilor private obligatorii Administratorii cu mai mult de 20% din piata pensiilor private obligatorii nu trebuie sa participe la distribuirea aleatorie a romanior nehotarati pentru a evita monopolizarea pietei de catre primii doi jucatori, care au deja peste o treime din piata, a anuntat Aviva intr-o scrisoare deschisa. "Piata pensiilor private din Romania este hiperconcentrata, deoarece romanii au fost asaltati de cele 18 fonduri de pensii obligatorii fara sa cunoasca bine sistemul… continuare
-
16.01.2008 Amazon a depasit pentru prima oara eBay ca trafic Desi in mod traditional eBay, cel mai mare site de licitatii din lume, avea cel mai mare trafic web pe segmentul comert online, pentru prima data in istorie Amazon, cel mai mare magazin online din lume, a reusit sa treaca pe primul loc, conform studiilor realizate de Nielsen Online, informeaza Bloombiz. Pina acum, la fiecare sfarsit de an, in perioada Sarbatorilor, eBay avea cresteri record de audienta fata de anul anterior si, mai mult, timpul petrecut… continuare
-
15.01.2008 Retailerul american de imbracaminte Elie Tahari va intra pe piata romaneasca Retailerul american de haine si accesorii Elie Tahari a incheiat un parteneriat cu Unitim Holding pentru distribuirea exclusiva a produselor brandului in Turcia si Romania, intentionand sa deschida cinci magazine noi in cele doua regiuni, in urmatorii cinci ani, potrivit wwd.com. Elie Tahari vizeaza extinderea pe piata romaneasca si turceasca, prin acordarea licentei de comercializare a produselor sale companiei turcesti Unitim Holding. Primul magazin Elie… continuare
-
15.01.2008 UE va propune ca statele sarace sa aiba cote mai ridicate de emisii de CO2 Comisia Europeana va propune ca cele mai sarace state noi membre din Europa Centrala sa beneficieze de cote mai ridicate de emisii de gaze cu efect de sera, crestere cu pana la 20% pana in 2020 peste nivelul din 2005, au informat surse din UE, citate de Reuters. Potrivit surselor, cele 15 vechi membre vor suporta diferenta in alocarea acestor cote, astfel incat per ansamblu cele 27 de state ale UE sa-si atinga pana in 2020 tinta de reducere cu pana la 20%… continuare
-
15.01.2008 Contributia la fondul de somaj s-ar putea plati si la indemnizatii, sporuri sau solde militare Ministerul Muncii propune largirea bazei de impozitare pentru bugetul asigurarilor de somaj, care ar putea include indemnizatiile, sporurile sau salariile de merit, exceptand diurnele, drepturile de autor, participarea salariatilor la profit sau sumele acordate pentru concedieri in masa. Potrivit unui proiect pentru modificarea normelor metodologice la legea asigurarilor pentru somaj, publicat, luni, pe pagina de internet a Ministerului Muncii, baza lunara… continuare
-
14.01.2008 LRX, hibridul - concept de la Land Rover, la Salonul Auto de la Detroit (Foto&Video) Land Rover a prezentat, in premiera mondiala la Salonul International Auto de la Detroit, hibridului LRX, un concept care reprezinta viziunea producatorului asupra viitorului auto, informeaza un comunicat de presa. LRX, lansat in anul in care compania sarbatoreste a 60-a aniversare, se adreseaza nevoilor lumii in schimbare, avand un nivel de emisii de 120 de grame de dioxid de carbon pe kilometru. Masina are trei usi, dimensiuni compacte, este mai usoara… continuare
-
14.01.2008 Kaufland va investi peste 75 milioane euro in extinderea retelei din tara cu zece unitati in 2008 Retailerul german Kaufland va avea anul acesta cea mai agresiva expansiune de pe segmentul romanesc al hipermarketurilor, intentionand sa deschida cel putin zece magazine noi, prin investitii totale de peste 75 milioane de euro, au declarat reprezentantii companiei. "Pentru 2008, vom mentine acelasi ritm de deschideri manifestat anul trecut si vom inaugura cel putin zece noi magazine. Investitia intr-un hipermarket Kaufland difera intre 7,5-8 milioane… continuare
-
13.01.2008 Marile bugete de media au iesit la licitatii In ultimele patru luni, conturi in valoare totala de peste 20 milioane de euro au fost scoase la pitch, provocand miscari spectaculoase in randul agentiilor de media, noteaza Adevarul. Lumea publicitatii romanesti traverseaza de mai bine de patru luni una dintre cele mai framantate perioade din istoria sa. Organizarea marilor licitatii (pitch-uri) a starnit pe piata o veritabila furtuna: echipele companiilor de media s-au mobilizat mai ceva ca in "razboiul… continuare
-
13.01.2008 Barroso: Un euro puternic reflecta starea buna a economiei europene Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a estimat ca un euro puternic reflecta starea buna a economiei europene, respingand posibilitatea ca taria monedei europene sa ingrijoreze exportatorii, informeaza AFP. "Succesul monedei euro reflecta increderea in economia europeana", a afirmat Barosso, dupa o intalnire din capitala Maltei, La Valetta, cu primul ministru Lawrence Gonzi, la putin timp dupa ce statul maltez a aderat, la 1 ianuarie, la… continuare
-
12.01.2008 Asigurarile la pachet scot sute de euro din buzunarul romanilor Cat costa siguranta familiei tale si a bunurilor pe care le detii? Un calcul simplu arata ca pentru a-ti asigura familia, masina casa si bunurile costurile se ridica undeva in jurul a mai multor sute de euro anual, noteaza . Companiile de asigurari spun ca, de la un an la altul tot mai multi romani aleg varianta unor pachete complete de asigurari, beneficiind astfel de reduceri substantiale (uneori acestea ajung si la 40%). In topul celor mai scumpe… continuare
-
11.01.2008 Soferul unui masini de transport de valori, impuscat de un coleg Soferul unui masini de transport de valori a fost impuscat de un coleg, astazi, in Piata Victoriei din Bucuresti. Firma de transport tocmai alimentase bancomatele din Palatul Victoria. Pistolul Carpati 7,65 mm din dotare s-a descarcat accidental. Soferul era constient atunci cand a fost preluat de Ambulanta, a informat Politia. Barbatul a fost ranit intre vertebrele 6 si 7 si la un brat. Apelul la 112 a fost efectuat la ora 14. Parchetul a demarat o… continuare
- 2
11.01.2008 ING si Allianz ar putea fi scoase de la loteria in care vor fi distribuiti nehotaratii Arbitrul pensiilor private obligatorii (pilonul II) vrea sa modifice norma care prevede distribuirea aleatorie a romanilor, pentru ca acestia sa fie distribuiti aleatoriu, cel mai probabil, catre fondurile cu o cota de piata sub 20%, a declarat vicepresedintele CSSPP, Ion Giurescu. "Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) va lua in calcul modificarea normei referitoare la distribuirea aleatorie a romanilor intrati la loterie, astfel… continuare
- 1
11.01.2008 India a lansat masina de 2500 de dolari - Tata Nano (Foto) India este pe punctul sa revolutioneze piata automobilistica mondiala. Cea mai ieftina masina produsa vreodata a fost lansata joi la New Delhi. Modelul fabricat de grupul Tata Motors este dedicat populatiei de clasa medie din India si costa numai 2500 de dolari.
Proiectul, care nu se doreste a fi o minunatie a ingineriei, a fost dezbatut inca din 2004, insa detaliile au fost pastrate in mare secret. Chiar daca nu are aer conditionat, nici airbaguri, nici… continuare
-
11.01.2008 Bancile ar trebui sa ia in considerare schimbarile climatice Cateva dintre bancile importante de pe pietele internationale incep sa ia in considerare riscurile pe care schimbarile climatice le creeaza pentru afacerile lor, dar investitorii spun ca institutiile ar trebui sa faca mai mult, consemneaza joi Reuters. Printre masurile pe care este necesar ca bancile sa le ia in acest sens se numara majorarea tintelor privitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera la companiile pe care le au in portofoliile lor… continuare
-
11.01.2008 Stocul de birouri din Capitala este deja epuizat, iar chiriile pot creste pana la 25% in 2008 Stocul de birouri din Capitala este epuizat deja pentru ca piata functioneaza dupa modelul pre-inchirierilor, iar pentru 2008 analistii estimeaza si o noua crestere a chiriilor de pana la 25%, a declarat joi Mihaela Cnobloch, consultant in cadrul departamentului birouri al companiei DTZ Echinox. Potrivit consultantului imobiliar al DTZ, stocul de spatii de birouri pana la sfarsitul anului 2007 au ajuns la circa un milion de metri patrati, iar estimarile… continuare
-
10.01.2008 Primul cartier pe Luna (Foto) Rezidentii complexului Luna Gaia vor avea la dispozitie peste si legume proaspete, camere mari si posibilitatea de a locui intr-un crater. Momentan, cartierul e situat doar pe calculatoarele unor oameni de stiinta, noteaza Cotidianul. "Oamenii de Stiinta au construit cu mintea un habitat lunar care l-ar face mindru pe Al Gore", asa anunta cei de la "Pop Science" primul cartier selenar inchipuit pina la cele mai mici detalii de o echipa internationala de… continuare
- 7
10.01.2008 Cine face selectia sefilor de filiale si sucursale ale bancilor? Desi salariile din domeniul bancar sunt mai mult decat ispitioare, nici acest dinamic sector de activitate economica nu poate sa nu se planga de lipsa fortei de munca, noteaza Curentul. Extinderea fara precedent a retelelor bancare, intrarea de noi actori odata cu accederea Romaniei in Uniunea Europeana sunt doi factori care au condus la o presiune foarte mare pe cererea de munca in domeniul financiar. Nu trebuie sa uitam nici faptul ca un alt segment conex… continuare
Rezultate de la 5131 la 5160 din 6015