Arhiva » Februarie 2020 » 28 Februarie 2020

Toate stirile publicate in data de 28 Februarie 2020 | 2 de inregistrari

  • De ce avem nevoie pentru a crește vânzările în 2020?

    Valoria Business Solutions este o companie de consultanță care are ca scop principal transformarea în valoare a potențialului echipelor și organizațiilor. În acest sens, prin vocea Gabrielei Streza, Business Development Director, compania ține să sublinieze câteva puncte esențiale pentru cei care își doresc creșterea vânzărilor în domeniul B2B, puncte ce pornesc de la creșterea calității și eficienței prspecției de piață și a creionării principalelor tactici necesare pe între proccesul de cumpărare-vânzare. De ce am avea nevoie?

  • BCR a pregătit peste 1,3 miliarde de lei pentru programul Prima Casă din acest an

    De curând, programul Prima Casă, ediția anului 2020, a demarat la nivel național, o serie de bănci de renume anunțându-și aportul la acesta atât prin fondurile alocate cât și prin felul în care cei tineri vor putea beneficia de ele.