Soc in lumea business-ului: o tanara a murit de prea multa munca

Data publicarii: 25-04-2007 | HR/Cariere

O tinara manager de audit la filiala romana a multinationalei Ernst & Young, a fost gasita moarta, la sfarsitul saptaminii trecute. Colegii sustin ca fata era epuizata dupa zeci de ore de munca fara pauza, noteaza Cotidianul. Raluca Stroescu, in virsta de 29 de ani, manager de audit la filiala romana a multinationalei Ernst & Young, a fost gasita moarta in locuinta sa, la sfirsitul saptaminii trecute, chiar de catre seful sau. Colegii de la Ernst&Young spun ca Sebastian Mocanu a mers acasa la ea dupa ce i-a simtit lipsa la serviciu si dupa ce a incercat, fara succes, sa o contacteze pe telefonul mobil.

Si tot ei afirma ca femeia ar fi slabit sase kilograme in sase saptamini, ca aceasta s-ar fi plins ca lucreaza intensiv la un proiect important de audit si ca, in cursul zilei de vineri ea ar fi mers la Centrul Medical Unirea, cu care Ernst&Young are un contract. Medicii nu i-ar fi facut insa nici un fel de analize. Surse din conducerea Centrului au declarat agentiei Mediafax: "Problema este una foarte complexa iar toata zvonistica este complet pe linga".

Cazul este si in atentia politistilor care au fost chemati in locuinta tinerei in ziua in care a fost gasita. "Tot ce va pot spune este ca asteptam rezultatul necropsiei de la INML", ne-a declarat comisarul Christian Ciocan, purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei. Desii prietenii Ralucai spun ca moartea acesteia ar fi survenit in urma oboselii pronuntate, medicii legisti cred ca ipoteza nu poate fi sustinuta: "Este o prostie ca un medic sa spuna ca moarte a survenit in urma oboselii. Asta nu poate sa fie adevarat. Nu cunosc acest caz, dar poate fata avea un cancer sau o alta boala care i-ar fi slabit mult organismul. Poate sint persoane care doresc avantaje materiale de la firma respectiva in eventualitatea unui proces si asa se explica zvonurile", ne-a declarat directorul adjunct al INML, Valentin Gheorghiu.

Colegii Ralucai Stroescu au declarat ca tinara va fi inmormintata miercuri, la Ploiesti, si au dat publicitatii un e-mail pe care i-l atribuie acesteia. Il publicam ca atare:

"daaaaaaaaaa, ma intereseaza orice, aici e super naspa,au tot plecat oameni, nu mai avem manageri decat 3, coordonez maimulte echipe inacelasi timp, in uneleechipe nu am seniori:) clientii ma cauta:) telefonulsunanon stop:) noaptea fac OMF-uri si IFRS-uri, inclusiv samabata si duminica ..... oricum nu iti poti imagina..... acum sunt la combinat la targoviste. oamenii termina programul la ora 3 :) cu cine dracu sa discuti:) nu mai am conexiune la reteaua EY, trebuie sa ma ocup de totul pentru alte 2 echipe de ale mele care pleaca duminica seara:)saptamana viitoare o sa fiu in mai multe locuri in acelasi timp:) nu mai vreau :)

ps nu mai imi merge nici telefonul pt ca l-am scapat pejos si nu am avut cand sa-l repar....nu mai vreau....vreau orice serviciu numai sa plec de aici...nu am mai dormit de nu stiu cate sapt....maxim 5 ore pe noapte inclusiv samabata si duminica.....poti sa ma recomanzi oriunde ca o sa ma descurc....mai greu ca aici nu exista.

saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:)".

Mesajul are subiectul "buna" si ar fi fost trimis de Stroescu in data de 5 aprilie 2006, la ora 17:58.

Cotidianul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: