Portretul escrocului din firme

Firma internationala de consultanta KPMG a realizat un studiu intitulat "Profilul escrocului tipic din firme 2007", realizat in urma unor analize facute de grupurile de specialisti in problemele juridice din cadrul sectiilor regionale ale KPMG din Europa, Orientul Mijlociu si Africa. Am aflat astfel ca escrocheriile care au loc in cadrul firmelor sunt facute, cel mai adesea, de membri ai conducerii lor superioare.

Escrocul tipic este un barbat intre 36-55 ani, care lucreaza la firma respectiva de peste sase ani, a obtinut increderea conducatorilor superiori ai firmei sau el insusi se afla intr-o functie de conducere, in majoritatea cazurilor in departamente care se ocupa de problemele financiare ale firmei. Persoana respectiva "actioneaza" singura, iar in final provoaca serioase daune materiale, financiare si morale intreprinderii in care lucreaza.

Studiul realizat mai constata ca escrocii respectivi profita in special de neglijentele existente in controlul intern din firma si, dincolo de obtinerea de sume mari de bani, faptele lor sunt motivate tocmai de posibilitatile care li se ofera prin lipsa controlului corespunzator. Astfel se si explica faptul ca denunturile anonime sunt cele care conduc la descoperirea escrocheriilor. Jimmy Helm, partenerul specializat in probleme juridice al serviciilor privind regiunile din Europa Centrala si de Est ale KPMG, atrage atentia asupra faptului ca aproximativ doua treimi din acesti escroci fac parte din conducerea superioara a firmei. "Cei care se afla in posturi superioare au acces mai facil la materiale confidentiale, ei pot ocoli mai usor mecanismele de control intern si, astfel, pot provoca daune mai mari".

Potrivit studiului, respectivii escroci tipici se caracterizeaza si prin aceea ca sunt recidivisti, in 92 la suta din cazurile studiate au facut numeroase escrocherii, falsuri si abuzuri pana in momentul in care au fost prinsi asupra faptului. Cu toate ca daunele provocate firmelor de acesti escroci sunt mari, acest fapt nu este facut public pentru ca exista temerea sa nu fie afectata imaginea companiei. O dovada a acestei sensibilitati este reactia firmelor in cauza: doua treimi din ele nu au oferit deloc informatii sau au dat doar date insuficiente, incomplete despre cazurile care au avut loc in interiorul firmei.

Cronica Romana