BNR: Retragerea finantarii externe pe termen scurt poate afecta piata imobiliara
Data publicarii: 15-06-2007 | ImobiliareSectorul imobiliar romanesc ar putea fi afectat de retragerea finantarii pe termen scurt sau de socuri ale cursului de schimb, se mentioneaza intr-un raport al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Companiile din sectorul tranzactiilor imobiliare si din industria mijloacelor de transport rutier au cumulat in 2006 aproape 50% din totalul datoriei externe pe termen scurt.
Sectorul imobiliar si-a mentinut in ultimii doi ani o pondere importanta, de peste un sfert (28%) din finantarile externe pe termen scurt, iar companiile care se imprumuta in acest fel si-au sporit ponderea in totalul imobilizarilor corporale la nivelul sectorului imobiliar de la 28% in iunie 2005 la 37% in iunie 2006. Or, aceste companii au o indatorare externa semnificativa, pentru ca in afara de finantari in valuta pe termen scurt, ele au si o expunere externa importanta pe termen mediu si lung, de 27,5% din totalul surselor de finantare, se mentioneaza in raportul asupra stabilitatii financiare a BNR.
"Ponderea mare si in crestere a activelor imobiliare la nivelul companiilor cu expunere externa semnificativa poate genera evolutii adverse pe piata imobiliara in ipoteza retragerii finantarii pe termen scurt sau a unor socuri pe curs", se spune in raport.
Totusi, cea mai mare parte a intrarilor nete de finantari pe termen scurt se regaseste in comert si servicii (44% din total) si in industrie (37%). Cele mai expuse sectoare sunt, din acest punct de vedere, industria mijloacelor de transport rutier si al postei si telecomunicatiilor.
Un nivel ridicat de concentrare a datoriei externe pe termen se regaseste in cazul comertului cu ridicata, unde primele trei companii cumuleaza 93% din totalul fluxurilor nete.
Industria prelucratoare a atras anul trecut 37% din fluxurile de finantari externe pe termen scurt. De altfel, companiile din acest sector cu datorii externe pe termen scurt au o importanta sistemica, deoarece genereaza 37% din valoarea adaugata a sectorului si absorb 11,6% din creditarea bancara interna. In cazul acestor companii, exista un risc cauzat de lichiditate, deoarece peste jumatate din datoria externa pe termen scurt este detinuta de firme cu active curente inferioare pasivelor curente. "Acest aspect ridica unele semne de intrebare privind capacitatea respectivelor companii de a face fata unui eventual soc de lichiditate", se precizeaza in studiul BNR.
Anul trecut a avut loc o crestere a gradului de concentrare a expunerii companiilor nefinanciare la datoria externa pe termen scurt. Astfel, desi numarul firmelor care au generat asemenea datorii este in scadere, pana la aproximativ 6000 in 2006, primele 10 firme concentreaza 49% din datoria externa pe termen scurt, iar respectiv primele 20 au o pondere de aproape doua treimi (64%) din totalul fluxurilor externe pe termen scurt atrase de economia romaneasca.
Cel mai mare risc ar putea fi in industria mijloacelor de transport rutier, care absoarbe 54% din datoria externa pe termen scurt a industriei prelucratoare si are un grad de concentrare a datoriei foarte mare. Totusi, performantele companiilor din aceasta subgrupa sunt superioare sectorului in ansamblu, inregistrand o profitabilitate - calculata dupa randamentul capitalurilor proprii (ROE) - de 17%, fata de 9,7% pentru sectorul in ansamblu.
Datoria externa pe termen scurt s-a dublat anul trecut pana la 13,4 miliarde euro. "Evolutia reclama atentie din perspectiva stabilitatii financiare, pentru ca dinamica datoriei externe pe termen scurt este semnificativ superioara fluxurilor care pot fi utilizate in caz de avarie - exporturi sau rezerva oficiala - si datoria externa pe termen scurt are un grad foarte mare de concentrare in cazul sectorului nebancar", avertizeaza BNR.
Marimea datoriei externe pe termen scurt a ajuns la aproape 60% din rezervele oficiale, iar serviciul acestei datorii a avut un ritm de crestere superior celui al exporturilor exporturi, astfel ca la sfarsitul anului trecut raportul intre cei doi indicatori a ajuns la 40%. "In conditiile in care exporturile sunt relativ dependente de importuri, iar o parte importanta din rezerva oficiala este formata din rezerva minima obligatorie a bancilor si veniturile statului din privatizare, ritmul de crestere a datoriei externe pe termen scurt reclama o atentie sporita", se mai arata in studiul bancii centrale.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Čiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene