Principalul obiectiv al sud-est europenilor il constituie investitiile in propria locuinta
Data publicarii: 17-10-2007 | ImobiliareRegiunea Europei de Sud-Est (ESE) continua sa inregistreze o crestere semnificativa, depasind nivelurile inregistrate in Uniunea Europeana. Anul 2007 va fi un alt an de crestere economica pentru aceasta regiune, cu PIB prognozat sa atinga un nivel de +5,9%, potrivit unui studiul al UniCredit Group remis BankNews.ro. Cresterea are la baza consumul si o activitate investitionala sustinuta. "Consumul puternic este alimentat de dorinta populatiei de a atinge aceleasi standarde de viata din Europa de Vest", a declarat Debora Revoltella, Economist Sef UniCredit Group pentru regiunea ECE, in cadrul Conferintelor Euromoney din Dubrovnik.
Pentru anul acesta si pentru anul urmator, in Romania si in Bulgaria se preconizeaza o crestere puternica, de peste 5-6%, avand in vedere ca ambele tari vor profita de stimulente pozitive datorate aderarii la UE. In Croatia, cresterea economica va atinge cel mai inalt nivel anul acesta, respectiv de 5,5% si, tendinta care se va mentine si pe parcursul anului 2008, in pofida unei incetiniri cauzate de masurile recent introduse pe piata creditului.
Cererea interna puternica si mediul extern favorabil au generat o performanta dinamica atat in Serbia, cat si in Bosnia. Cu toate acestea, durabilitatea cresterii pe termen mediu in cele doua tari depinde de evolutia reformelor structurale. In Bosnia, fortele politice inca nu au reusit sa ajunga la un acord adecvat, in timp ce in Serbia, alegerile locale si prezidentiale care se apropie vor conduce la o si mai mare intarziere in privinta demararii unor actiuni de implementare a reformelor structurale. Dezechilibrele economice externe adanci la nivelul celor doua tari reprezinta inca o amenintare in acest sens.
In intreaga regiune a Europei de Sud-Est, gospodariile reprezinta un motor important de crestere. Populatia isi adapteaza rapid obiceiurile de consum la standarde mai bune de viata.
"Consumul este marcat de cresterea rapida a veniturilor si de un acces mai mare la piata creditului. Aceasta tendinta este sprijinita si de efectul de imbogatire generat de cresterea rapida a preturilor locuintelor", a mai spus Debora Revoltella. Consumul personal creste extraordinar in tarile din ESE, stimulat de dotarea la un nivel inca scazut a gospodariilor cu bunuri de folosinta indelungata. Doar circa 30% din populatia Europei de Sud-Est are un computer si sub 40% din populatie detine un autoturism.
In acelasi timp, gospodariile sunt orientate tot mai mult catre investitii imobiliare; exista o cerere mare pentru locuinte finantate prin credite ipotecare. Populatia continua sa economiseasca si isi redirectioneaza treptat capacitatea de economisire catre investitii in propria locuinta. In Bulgaria, si, recent, in Croatia, aparitia unor noi fluxuri de economisire se adauga la acumularea de avutie (financiara si reala).
Avand in vedere comportamentul la nivel de gospodarii, piata imobiliara in domeniul rezidential evidentiaza in continuare noi oportunitati. Numarul de locuinte in proprietate personala in ESE este mai ridicat decat media din regiunea Europei Centrale si de Est, dar exista inca potential de crestere a acestei piete, in ceea ce priveste necesitatea sporirii calitatii locuintelor.
Cererea puternica de locuinte in contextul unei oferte inca reduse conduce la cresterea semnificativa a preturilor la proprietati imobiliare. In majoritatea tarilor din Europa de Sud-Est inca persista o anumita subevaluare a preturilor la locuinte (pret mediu la nivel de tara) comparativ cu nivelul teoretic de pret.
In ansamblu, evolutia pietei de proprietati rezidentiale din regiunea Europei de Sud-Est indica un potential semnificativ pentru piata creditului ipotecar. "Estimam o crestere anuala de 24% in perioada 2007-2009 pe segmentul creditului pentru locuinte", a mai adaugat Debora Revoltella, Economist Sef in cadrul Departamentului de Cercetare Economica al UniCredit Group.
Redactia BankNews.ro
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor