Romanii au mai mare incredere in manageri decat vest-europenii
Data publicarii: 13-08-2008 | DiverseAproape jumatate din romani au incredere in managerii de mari companii, proportie mult mai ridicata decat a vest-europenilor, unde doar putin peste un sfert dintre cetateni au o parere buna despre acestia, potrivit unui studiu realizat de GfK Custom Research, transmis de GfK Romania.
Astfel, 46% din respondentii din Romania au incredere in managerii marilor companii, mult peste media respondentilor din tarile Europei de Vest, de 28%, insa se afla usor sub media statelor din Europa Centrala si de Est, de 52%.
Imaginea managerilor este in mare parte negativa in Europa Occidentala, doar in trei state - Spania, Portugalia si Suedia - managerii bucurandu-se de apreciere din partea a cel putin 40% din populatie, potrivit studiului publicat de GfK Romania.
Spre deosebire, in Germania, sefii marilor companii au parte de un nivel scazut de incredere, de 15%.
GfK Trust Index evidentiaza ca doar 25% din participantii rusi la studiul desfasurat in martie - aprilie 2008 au incredere in conducatorii marilor companii din aceasta tara, in timp ce in SUA "aproximativ o treime din subiecti a considerat ca poate avea incredere in manageri".
Prin urmare, pe ansamblu, acest grup profesional este pe locul 18 intr-un clasament privind 20 de meserii care se bucura de incredere din partea populatiei, realizat de GfK, pe ultimele locuri fiind publicitarii si politicienii.
Pe de alta parte, cei peste 19.750 de respondenti din 19 tari europene si Statele Unite ii apreciaza cel mai mult pe pompieri, doctori, profesori, politisti, militari si postasi.
Raportul GfK a avut in vedere increderea in urmatoarele profesii: doctori, bancheri, functionari din sectorul public, preoti, pompieri, brokeri, ziaristi, profesori, manageri de corporatii, cercetatori de piata, militari, politicieni, politisti, postasi, avocati, judecatori, lucratorii din organizatii de mediu, cei din organizatiile de caritate si publicitarii.
Pompierii, cei mai de incredere
Similar anchetei din urma cu sase luni, cetatenii din tarile in care a fost realizat sondajul au acordat din nou pompierilor cel mai inalt nivel de incredere, arata cercetarea GfKCustom Reasearch.
"Mai mult de 90% dintre vest-europeni si americani conteaza pe serviciul lor de pompieri. In Europa Centrala si de Vest, pompierii s-au clasat pe locul 2, cu un scor de 80% in Indicele de Incredere. In aceste regiuni, respondentii au considerat ca profesorii sunt grupul cel mai demn de incredere", se mai arata in comunicatul emis de GfK Romania.
In Europa vestica, doctorii se claseaza pe pozitia urmatoare ca fiind cei mai de incredere, dupa ce aproximativ 84% dintre respondenti au afirmat ca au incredere in acest grup profesional. A existat si o exceptie, Grecia, in care doar 51% din subiecti au considerat ca doctorii sunt demni de incredere.
In Europa de Vest si in SUA, aproximativ trei sferturi din persoanele chestionate au incredere in politie. Suedezii (cu 87%) si nemtii (cu 85%) considera ca politistii merita incredere. Acestia sunt priviti mai putin favorabil in Europa Centrala si de Est, unde numai 47% din respondenti au exprimat o opinie pozitiva.
In ce priveste gradul de incredere acordat armatelor in Europa occidentala, acesta este similar cu cel pentru politie. In SUA, fortele armate au punctat cu 10% mai mult in termeni de nivel de incredere, aproximativ 83% dintre ei exprimand o parere pozitiva. Acest fapt plaseaza fortele armate pe locul 3 in SUA, inaintea profesorilor si a doctorilor.
Judecatorii si agentiile de protectia mediului au fost clasificate ca fiind de incredere de catre aproximativ 60% dintre respondenti in Europa, precum si in Statele Unite.
Suedezii, olandezii, polonezii si germanii au o parere foarte buna fata de sistemele lor judiciare.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene