Marxismul, terapia de soc a capitalismului

Nu cu mult timp in urma lumea avea doi poli bine conturati: cel comunist si cel capitalist. Dincolo de resursele ideologice, ambii se legitimau intr-o mare masura prin raportarea unul la celalalt. Lumea comunista "infiera" Vestul, prezentandu-l drept un pandemoniu care urma din clipa in clipa sa sucombe, iar Occidentul, la randul lui, gasea un bun exemplu in nivelul scazut de trai al lumii comuniste pentru a-si dovedi eficienta in fata propriilor cetateni.

Disparitia comunismului si ridicarea Cortinei de Fier au strarnit intr-o prima faza un entuziasm general. Abia mai tarziu politologii, sociologii sau economistii au realizat ca pentru Occident, polul comunist avea un rol colosal: servea ca punct de reper si dadea un echilibru intern consistent.

Astazi, majoritatea tarilor au optat pentru un sistem capitalist. China, chiar daca din punct de vedere politic a ramas comunista, pe plan economic a inceput sa tolereze si uneori chiar sa incurajeze un numar important de practici specifice pietei libere, o parte a economistilor vazand in mixajul etatisto-capitalist formula perfecta.

Recenta criza financiara insa, a facut ca dezbaterile ideologice sa iasa din mediul academic si sa fie puse pe masa de discutie a guvernelor. Dihotomia radicala dintre stanga si dreapta caracteristica perioadei Razboiului Rece a fost reinviata, de data aceasta nu de aparitia unei noi amenintari comuniste, ci de aparitia unei ameninati capitaliste.

Multi marxisti contemporani par a-si fi regasit dintr-o data suflul. Turbulentele financiare, transmise cu repeziciune de la un continent la altul, le-au trezit credinta ca "mana invizibila" a pietei este adevarata utopie si nu comunismul in varianta marxista.

Mai mult, toate tarile cu traditii liberale puternice au trecut la masuri care le amplifica o data in plus egoul. Daca pentru Europa deciziile cu pronuntat caracter socialist nu sunt in totalitate noi, pentru Statele Unite nationalizarea unor institutii financiare este o premiera istorica, mai ales ca au fost facute sub un guvern cu sclipiri libertariene.

Dincolo de argumentele doctrinare aduse de o tabara sau de alta, trebuie observat ca ideologiile politice sau teoriile economice sunt creatii apriorice. Daca le comparam cu experimentele din stiinta putem spune ca fundamentele lor se sprijina mai mult pe deductii decat pe experiente. John Stuart Mill a formulat o teorie economica. La fel Karl Marx.

Ulterior ele au fost puse la lucru si ambele au dovedit puncte tari si puncte slabe. Istoria mai lunga a capitalsimului este un indiciu ca principiile sale se muleaza mai bine pe realitatile sociale si umane. Insa rateurile sale, precum cel din zilele noastre, in care pentru a trece cu bine a trebuit sa apeleze la o terapie de soc dupa reteta marxista, arata ca in chintesenta sa raman multe vulnerabilitati.

Acestea, cel mai probabil, vor fi eliminate tot prin experimentare, istoria rezervand in mod cert si alte crize economice. Sau, poate un economist va putea sa se debaraseze de afinitatile doctrinare si sa adune punctele tari ale diveselor teorii intr-una singura mai eficienta si mai coerenta.

George Trifu