Efectul Basescu: restantierii, parati la angajator
Data publicarii: 09-03-2009 | Finante-BanciPedepsirea rau-platnicilor cu intentie ar putea intra in sarcina angajatorilor. Oamenilor li s-ar putea popri contul cu salariul.
Una dintre metodele de stimulare a restantierilor de catre stat si bancheri ar putea fi pedepsirea lor chiar de catre propriul angajator, solutie aflata la nivel de discutie intre bancheri. Presedintele Traian Basescu spunea saptamana trecuta ca statul ar putea interveni pentru a determina rau-platnicii sa achite datoriile catre banci. "Pentru a proteja sistemul bancar vom analiza posibilitatea actiunii statului, astfel incat cei care deliberat nu ramburseaza creditele sa fie stimulati sa o faca", declara miercuri seful statului.
Desi bancherii au negat ca ar fi facut vreo propunere presedintelui in acest sens, sustinand pe buna dreptate ca interventia statului nici nu ar fi posibila in acest context, au discutat totusi despre solutii mixte.
"Nu am propus nimic direct presedintelui sau Bancii Nationale. Dupa parerea mea insa solutii ar fi. De exemplu, colaborarea cu angajatorii in sensul sanctionarii restantierilor ar fi una dintre ele", spune presedintele unei banci de top 10. Mai precis, cu ajutorul unei legislatii adecvate, bancherii ar putea forma o comisie care sa decida daca anumiti restantieri au ajuns cu intentie in situatia de a nu mai plati ratele. Ulterior, aceasta comisie ar urma sa prezinte angajatorilor situatia rau-platnicilor cu buna stiinta, impunandu-le acestora sa ia masuri de sanctionare.
"Practic, dupa ce se decide daca un anumit client nu a platit ratele din rea-credinta, acesta ar putea sa fie sanctionat chiar de propriul angajator. Poprirea conturilor ar putea fi un exemplu", explica sursa mai sus citata. Cu alte cuvinte, angajatului care nu-si plateste ratele, desi poate face acest lucru, i se va bloca salariul, omul fiind astfel fortat sa plateasca. Cu toate acestea, vorbele presedintelui sunt interpretate mai degraba ca un mesaj "de ajutor" de catre bancheri. "Eu iau declaratia presedintelui mai degraba ca un indemn catre firme si populatie. Acelasi lucru il facem si noi. Bancherii nu au propus presedintelui solutii concrete de interventie a statului pentru rezolvarea acestei probleme", a explicat pentru Cotidianul presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale