Mihai Tanasescu: In acest moment nu exista perspectiva cresterii taxelor
Data publicarii: 18-03-2009 | EconomieReprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, a declarat miercuri ca, in acest stadiu al discutiilor cu FMI, nu exista perspectiva cresterii niciuneia din taxele mari - cota unica sau TVA - si ca Fondul nu este in acest moment institutia de altadata, adica acum e preocupat de stabilitate sociala.
"Pana in momentul de fata nu exista perspectiva cresterii taxelor, nici a TVA, nici a cotei unice, nici a altor taxe mari. Acest acord vine intr-un moment in care avem nevoie de disciplina, de o gandire pe termen mediu si lung. Unul din punctul acestui acord e legat de o lege a responsabilitatii fiscale, sa gandim un buget multianual, sa gandim cum cheltuim resursele pe care le avem", a declarat Tanasescu, adaugand ca acest acord vine in contextul unor reforme structurale mai largi in economie.
Tanasescu a dat asigurari apoi ca Fondul Monetar International (FMI) nu este institutia cu care erau obisnuiti romanii in anii '90 si ca acum exista mai multa preocupare din partea Fondului fata de componenta sociala.
"Aceasta perceptie (ca un acord cu FMI are costuri sociale ridicate, n.r.) a existat si din pacate uneori a fost exagerata. Intre 2001-2004, acordul a fost foarte bun pentru economia Romaniei, a creat premisele aderarii la Uniunea Europeana (UE). In momentul acesta, aceasta institutie FMI este cu totul alta", a adaugat Tanasescu, care a facut aceste declaratii presei, dupa ce a prezentat CEX al PSD cateva elemente despre contextul in care se negociaza acordul.
El a dat ca exemplu faptul cia au fost purtate discutii foarte importante pe partea sociala, despre "cum reusim sa acordam mai multi bani, mai multe resurse pentru o parte vulnerabila a societatii".
"Un element important al discutiilor s-a axat pe aceasta parte sociala, de aceea cred ca rolul FMI e mai mult un rol care vine sa creeze premisele unei dezvoltari viitoare, dar cu o stabilitate sociala foarte importanta", a declarat fostul ministru de Finante.
El a adaugat ca un acord cu FMI va aduce stabilitate si increderea investitorilor.
"Trebuie sa intelegem ca e un acord institutional al Romaniei, nu numai cu FMI, ci si cu CE, cu Banca Mondiala, cu BERD, cu BEI. In opinia mea acest acord institutional vine pe trei paliere: unul de stabilitate, de predictibilitate si de recredibilizare a politicilor economice ale Romaniei", a mai spus Tanasescu.
El a explicat ca, tocmai de aceea considera ca "in momentul de fata acest acord pe care Romania il discuta cu institutiile financiare internationale va avea rolul pe termen lung de stabilizare si de repornire a motoarelor in economia romaneasca".
Potrivit finantistului, Romania ar putea trece cu greu criza fara un acord. "In momentul de fata solutiile sunt putine, exista o lipsa de lichiditate foarte mare, o lipsa de incredere in sistemul bancar, iar acest pachet financiar e una din putinele alternative pe care le avem pentru a creea sentimentul ca Romania isi indreapta greselile trecutului, dar isi continua cresterea economica", a mai spus Tanasescu.
Reprezentantul FMI a evitat sa dea cifre despre viitorul acord. "Nu am stabilit inca cifrele. Ne gandim la tipuri de raspuns si cum aceste politici vor face ca economia sa faca fata acestei crize". El a precizat totusi ca suma imprumutata se inscrie intr-un interval de 18-20 de miliarde euro.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale