Credite cu taraita in programul Prima casa
Data publicarii: 25-06-2009 | Finante-BanciObiectivele multor banci in ceea ce priveste programul "Prima casa" vizeaza acordarea de credite in limita a 50 de milioane de euro. Aceasta suma reprezinta aproximativ 880 de credite de fiecare.
Ofertele bancilor vor fi destul de limitate, cel putin in prima faza, in ceea ce priveste creditele de locuinta acordate in programul "Prima casa". Intentiile de creditare asumate de cateva banci importante din Romania se opresc in jurul valorii de 50 de milioane de euro, ceea ce ar insemna aproximativ 880 de beneficiari de banca. "Raiffeisen Bank a aprobat un plafon de 50 de milioane de euro pentru creditele acordate prin programul «Prima casa»", spune Razvan Munteanu, vicepresedintele bancii. Acesta a mai mentionat ca plafonul poate fi majorat in functie de cererea pentru credite. Si alte banci locale au fixat plafonul tot la 50 de milioane de euro sau chiar mai putin decat atat.
Banca Transilvania, de exemplu, institutie de credit cu o activitate puternica pe piata creditului ipotecar, intentioneaza sa acorde credite doar de 25 de milioane de euro, dupa cum a declarat, pentru "Business Standard", Horia Ciorcila, directorul bancii.
Alte banci care, cel mai probabil, vor merge astazi la Ministerul Finantelor cu propuneri pentru credite situate in jurul valorii de 50 de milioane de euro sunt Piraeus Bank si UniCredit Tiriac Bank. Bancpost s-a limitat la a transmite ca este interesata de programul "Prima casa" la fel cum au facut si OTP sau Alpha Bank. " Alpha Bank va participa la Programul "Prima casa", nivelul de pricing oferit fiind cel indicat prin ordonanta. In ceea ce priveste plafonul pentru volumul creditelor acordate prin acest program, ne vom ghida dupa cota noastra de piata din total credit ipotecar, care in prezent este de peste 10%", spun cei de la Alpha Bank In ceea ce priveste dobanzile, acestea se vor situa la limita maxima impusa de ordonanta de guvern, adica EURBOR (dobanda medie la euro) +4% pentru moneda europeana si ROBOR (dobanda medie la lei) +2,5% pentru imprumuturile in moneda locala.
In programul "Prima casa" se poate inscrie orice roman care nu detine o locuinta proprietate personala. Statul garanteaza imprumuturi de pana la 60.000 de euro motiv pentru care dobanzile sunt cu mult sub media pietei (5,2% pentru euro si 13% pentru lei). Avansul solicitat este 5% sau 3.000 de euro pentru creditul maxim. Astazi este ultima zi in care bancile pot depune ofertele finale la Ministerul Finantelor.
BCR, cinci banci intr-una?
Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a afirmat recent ca una dintre bancile locale intentioneaza sa acorde credite de 250 de milioane de euro in programul "Prima casa". Surse din piata au declarat pentru Cotidianul ca aceasta banca ar fi BCR. De altfel, cea mai mare banca locala este si singura care a anuntat oficial inca de acum o saptamana ca a dezvoltat un credit dedicat programului. Oficialii bancii nu au comentat aceasta informatie, dar nici nu au negat-o, adaugand ca "este foarte posibil ca ministrul Pogea sa fie usor dezinformat si sa existe banci care sa stabileasca un plafon chiar mai mare de 250 de milioane de euro. Ar putea fi chiar mai multe banci". Pe de alta parte, BCR ar putea fi obiectul afirmatiilor ministrului Pogea si prin prisma dimensiunilor sale, lider de piata. "Bancile se asteapta, pentru creditele acordate prin programul «Prima casa», sa obtina cote de piata similare celor pe care le au deja pe segmentul acordarii de imprumuturi", afirma, de exemplu, Catalin Parvu, presedintele Piraeus Bank.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Vanzarea bunurilor personale online: cand devine activitate economica si ce implicatii fiscale apar
- 5 factori care pot face diferenta intre un exit bun si unul exceptional, potrivit Deloitte Romania
- XTB raporteaza un profit net in crestere cu 295% in trimestrul trei, pe fondul unui aflux record de clienti noi
- Romania a depasit 5 milioane de metri patrati de retail modern, dar ramane sub media regionala
- Romania a platit aproape un miliard de euro pentru plasticul nereciclat in mai putin de cinci ani
- Studiu: Aproape o treime dintre romani ignora riscurile financiare legate de locuinta
- Comisia Europeana si ANAF intensifica atentia asupra taxarii persoanelor cu averi mari
- Sapte din zece companii din Romania nu sunt pregatite pentru controalele fiscale digitale
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO