Costurile colaterale pentru Prima Casa ajung la 4% din valoarea locuintei
Data publicarii: 17-08-2009 | Finante-BanciSapte banci au acordat aproape 450 de credite, cu o valoare de peste 18 milioane euro. Pentru achizitia unei locuinte cu ajutorul unui credit prin "Prima Casa", trebuie sa aveti pregatita o suma echivalenta cu 10-11% din valoarea imobilului.
In cinci saptamani de la lansare, aproape 2% din suma alocata Programului "Prima Casa" s-a consumat, in conditiile in care sapte banci, cu o cota cumulata de sub 40%, au acordat pana acum grosul creditelor. In perioada urmatoare, sumele alocate s-ar putea consuma intr-un ritm accelerat, deoarece programul se deruleaza in prezent la 90% din capacitate, fiind operational in 14 banci. In urmatoarele zece zile sunt asteptate sa intre in program si ultimele cinci banci.
Primele date centralizate de Fondul de Garantare arata ca aproximativ un sfert din creditele aprobate s-a acordat pentru locuinte din Bucuresti.
"Avem semnaturi de la toate cele 19 banci din program, dar inca nu sunt toate active. In 7-10 zile cred ca vor fi functionale si restul bancilor. Pana acum avem aprobate peste 450 de credite, cu o valoare medie de peste 40.000 euro. Aproximativ 15% din credite sunt pentru apartamente noi. Cele mai multe credite, 20-25% din total, s-au acordat in Bucuresti. S-au aprobat credite si pentru tranzactii de peste 60.000 euro", ne-a declarat Irina Constantinescu, director in cadrul Fondului de Garantare.
In doar zece zile de cand a lansat oferta pentru "Prima Casa", BCR are deja cateva credite aprobate de Fond si alte peste 1.000 de dosare in procesare, potrivit lui Cornel Cojocaru, director de comunicare al BCR. Pe langa avansul de minimum 5% si constituirea unui depozit egal cu valoarea a trei rate din credit, potentialii clienti ai Programului "Prima Casa" trebuie sa mai aiba pregatita o suma echivalenta cu 3,5-4% din pretul imobilului, pentru costurile anexe contractului de credit.
Vom enumera costurile cu un credit de 57.000 euro pentru achizitia unei locuinte de 60.000 euro, cu sprijinul directorului juridic al brokerului de credite Kiwi Finance, Traian Stancu. Cel mai important cost colateral este taxa notariala pentru autentificarea contractului de vanzare-cumparare, de circa 5.000 lei. Inca vreo 300 euro este taxa notariala pentru inscrierea privilegiului finantatorului. Unele banci percep un comision de acordare de 0,5% (285 euro), alte banci au inclus comisionul in dobanda. Comisionul de gestiune pentru Fondul de Garantare este de 0,37% din valoarea creditului (211 euro) si se percepe anual la soldul garantiei (imprumutului).
Evaluarea imobilului costa 100-150 euro (unele banci ofera gratuit evaluarea), iar pentru asigurarea imobilului se percepe o prima de 0,1-0,2% din valoarea locuintei (57-114 euro). Unele banci pot solicita si incheierea unei asigurari de viata, costul diferind de la un asigurator la altul. Adaugand avansul de 5% si trei rate, pentru achizitia unei locuinte cu ajutorul unui credit prin "Prima Casa" trebuie sa aveti pregatita o suma echivalenta cu 10-11% din valoarea locuintei, din care 4% costuri colaterale.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta