Efectele FMI: bancile prabusesc dobanzile
Data publicarii: 19-08-2009 | Finante-BanciFata de martie anul acesta, dobanzile la depozite au scazut si cu 5%. La 10.000 de lei economisiti, castigul deponentului scade cu 500 de lei. Ratele la credit au scazut si ele.
Repetatele reduceri ale rezervelor minime, dar si scaderea puternica a dobanzilor medii la euro au condus la o revenire la normalitate a bancilor locale. Astfel, fata de luna martie, cand randamentele oferite clientilor la depozite depaseau si dobanda cu care bancile luau bani de la BNR, in acest moment, 11% pe an pentru lei reprezinta o dobanda buna. Nici la euro situatia nu sta cu mult diferit, dobanzile scazand de la peste 10% la aproximativ 5%. Banca Transilvania, de exemplu, care la jumatatea lunii martie oferea o dobanda considerata atunci decenta, de 7,25% pe an, pentru depozitele la termen in euro, acum nu mai da decat 4,25% pe an.
Cu alte cuvinte, la un depozit de 3.000 de euro deschis pe un an, castigul clientului scade cu aproximativ 90 de euro, de la 217 la doar putin peste 127 de euro.
Pentru lei, scaderile sunt de remarcat la toate bancile. Cu o singura exceptie promotionala, toate dobanzile la depozite sunt sub 12%, fata de 15-16% cat erau in urma cu doar cateva luni. In fapt, majoritatea randamentelor se invart acum in jurul a 10%, ceea ce inseamna un castig cu cel putin 500 de lei mai mic fata de luna martie.
Scad si dobanzile la credit, iar fenomenul este destul de pronuntat in ultima vreme. Pe parcursul ultimelor 45 de zile, nu mai putin de 11 institutii de credit au ales sa scada dobanzile pe care le practica la creditele imobiliare si ipotecare in lei si in euro. Printre acestea, liderul sistemului bancar, BCR, dar si alte banci de top, cum ar fi BRD, Raiffeisen, CEC, Banca Transilvania sau Alpha Bank. Taierile de dobanda la creditele in euro variaza intre 0,4 si 1,7%. Pe lista celor care au scazut dobanzile intra BRD, Raiffeisen, CEC, ING, Alpha Bank sau UniCredit Tiriac, dar si Bank of Cyprus, Banca Romaneasca, Piraeus Bank sau Emporiki. Cel mai mult au taiat UniCredit Tiriac (1,7%), CEC (1,6%) si BRD (1,2%). In cazul UniCredit Tiriac, pentru ca este vorba despre o actualizare a dobanzii de referinta (EURIBOR la sase luni), reducerea se aplica si creditelor aflate deja in sold. Astfel ca, la un credit de 60.000 de euro contractat pe 25 de ani, rata va fi mai mica, in noile conditii, cu aproximativ 70 de euro. Daca in urma cu o luna efortul lunar era de 568,2 euro, dupa reduceri el scade pana la 497 de euro.
Chiar mai importante sunt reducerile de dobanda aplicate la creditele in moneda nationala. In acest caz vorbim doar despre sapte banci, insa taierile de dobanda variaza intre 1 si 4,2%. Bancile care au redus costurile sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Piraeus Bank, UniCredit Tiriac, Raiffeisen si Bancpost.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica