Oprescu, Alpha Bank: Avem apetit sa imprumutam statul
Data publicarii: 26-10-2009 | Finante-BanciAlpha Bank Romania a avut cea mai mare contributie la creditul de un miliard de euro obtinut de stat in vara acestui an, a declarat Sergiu Oprescu, presedintele executiv al institutiei. Acesta a precizat ca "banca are apetit pentru a credita statul", fara a da detalii cu privire la conditiile in care Alpha Bank a realizat astfel de operatiuni pana acum.
"Bancile prefera sa crediteze statul pentru ca, din cauza riscului, dobanzile oferite sunt mari, peste rata inflatiei. Totodata, statul este perceput ca avand un comportament de plata exemplar", a declarat Radu Limpede, analist economic.
Conditiile actuale - economice si politice - ar putea face ca, in cazul in care urmatoarea transa de la Fondul Monetar International nu ar mai intra in conturile Romaniei, pretul banilor pe care i-ar obtine statul de la banci sa creasca semnificativ, din cauza degradarii perceptiei cu privire la riscul de tara.
In vara acestui an, Ministerul Finantelor a angajat un imprumut, prin forma unui club-loan, in valoare de un miliard de euro de la opt banci, pentru acoperirea deficitului bugetar. Varianta de finantare prin "club-loan" este mai flexibila comparativ cu un credit sindicalizat sau o emisiune de eurobonduri si reprezinta o alternativa la titlurile de stat. "Intr-o perioada cu riscuri mari, statul este cel mai sigur client al bancilor. Putem afirma ca statul are un coeficient de plata "AAA", adica cel mai bun indicator", a declarat pentru Business Standard Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
"Cu cat devine mai probabila o amanare a transei, cu atat intra in ecuatie mai multe informatii si riscul de tara creste. Riscul Romaniei este legat de perceptie, nu neaparat de datele macroeconomice, care nici ele nu sunt foarte bune. Cu cat perceptia este mai negativa cu atat riscul de tara creste", spune Oprescu.
Potrivit acestuia, ultimul trimestru al anului trecut a fost cea mai dificila perioada pentru sistemul bancar local, in intervalul septembrie 2008-septembrie 2009.
"Ultima perioada a anului trecut a fost legata de o zvonistica, care a aparut aproape de nicaieri. Intreg sistemul bancar avea o lichiditate foarte buna, insa piata a intrat intr-o panica total inexplicabila la momentul respectiv. Clientii s-au impacientat, desi noi incercam sa le explicam ca indicatorii bancari locali sunt net superiori celor din regiune", explica seful Alpha Bank Romania. Acesta spune ca dimensiunea psihologica a zvonurilor respective ar fi putut induce probleme in sistem, daca bancile nu ar fi avut indicatori de solvabilitate si lichiditate la niveluri ridicate.
"Alpha Bank, de exemplu, avea la inceputul anului un indicator de solvabilitate de 14%, iar nivelul minim indicat de BNR este de 8%, iar cel recomandat pentru perioada de criza este de 9-10%", spune Sergiu Oprescu.
In opinia acestuia, riscul cel mai greu de gestionat, in ultimul an, a fost cel de lichiditate, care s-a manifestat atat pentru valutele straine, cat si pentru moneda nationala. Dar, momentul cel mai delicat, pentru sistemul bancar, a fost cel de la finele anului trecut, cand, din cauza "zvonisticii nesanatoase", se putea intra intr-o criza de imagine, care ar fi afectat reputatia institutiilor de credit.
Sergiu Oprescu sustine ca eficienta retelei bancare din Romania este cu mult sub media altor tari europene.
"La un total al creditului neguvernamental de peste 50 miliarde de euro, pe care il impartim la cele 6.300 de unitati, vorbim despre cateva milioane de euro pe fiecare unitate bancara, nivel mult mai mic decat media altor sisteme bancare din Europa. Nu putem evolua daca nu crestem eficienta retelei bancare", subliniaza seful Alpha Bank Romania. Potrivit acestuia, banca pe care o conduce are o dimensiune optima a retelei si nu este necesar sa se inchida unitati. Aceasta situatie favorabila, comparativ cu alte banci, este sustinuta de faptul ca Alpha Bank a inceput dezvoltarea retelei spre finele "perioadei de exuberanta".
Integral in Business Standard
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial
- Schneider Electric furnizeaza solutii de smart metering, mentenanta si cloud hosting pentru CTP
- Leul se apreciază puternic după alegerile prezidențiale: Euro coboară la 5,03 lei, dolarul sub 4,47 lei
- eJobs: 63,6% dintre angajați traversează, în prezent, o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional
- Holcim România, investiție de peste 5 mil. euro într-o linie de producție nisip de calcar în Turda
- Novotel își consolidează prezența în România printr - un nou hotel la Timișoara
- Floreasca Park atrage un nou chiriaș: Leroy Merlin a contractat aproximativ 4.000 metri pătrați în clădire, una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere din acest an