Energie verde, rauri betonate sub ochii inchisi ai autoritatilor
Data publicarii: 03-10-2012 | Mediu
Autoritatile romane rateaza inca o ocazie de a solutiona cazul constructiilor ilegale de microhidrocentrale pe raurile din muntii Fagaras, adus recent si in atentia forurilor europene de catre organizatiile neguvernamentale de mediu. In ciuda dovezilor prezentate in cadrul dezbaterii Energie "verde”, rauri beton de luni, 1 octombrie, reactia MMP si ANPM se limiteaza in continuare la simple explicatii procedurale si la a cere solutii de la specialistii din sectorul neguvernamental.
"Realitatea este ca lucrarile sunt total ilegale si se desfasoara si acum cu complicitatea autoritatilor de mediu din Arges. ... Suntem umiliti de niste inspectori care mint in acte ca amenajarea nu este in albia minora a raului cu toate ca exista sute de dovezi video si foto precum si martori. Ne opunem nu MHC-urilor in sine ci modului de lucru si pentru asta vom inainta plangeri impotriva tuturor oficialilor din institutiile romane vinovate de distrugerea raurilor din Arges!” declara Ovidiu Mihut, profesor si membru al unei asociatii de pescari din Arges.
"Ne aflam in fata unor investitii realizate, unele 90-95% finalizate, altele in proportie de 70% si nu stim ce este mai bine sa facem in cazul acestora. Varianta unu ar fi sa oprim lucrarile si MHC-urile sa ramana cum sunt, niste monumente ale industrializarii in Romania. Apoi am putea opta pentru ca totul sa revina la starea initiala la fel cum am putea lua in calcul si continuarea lucrarilor cu obligarea constructorilor la plata de compensari. Invitam specialistii sa se pronunte” a declarat Mihai Faca, presedinte ANPM.
"Ceea ce se intampla de doi ani incoace cu patrimoniul hidrografic al Romaniei este mai grav decat o simpla incalcare a legii sau lipsa unor avize de mediu, este o distrugere de dragul profitului bilateral (investitori si autoritati corupte) a 300 de rauri din muntii tarii, este o chestiune de atac la siguranta si patrimoniul national, petrecuta sub ochii ficsi ai autoritatilor. Asta ne face sa ne gandim ca politica statului roman nu are nicio legatura cu Constitutia tarii, ci mai degraba cu prostitutia ei. Societatea civila pusa in slujba mediului va trece in urmatoarea perioada la proteste radicale si plangeri adresate Comisiei Europene pana cand acest razboi impotriva patrimoniului hidrografic va inceta" avertizeaza Liviu Mihaiu, presedinte Asociatia Salvati Dunarea si Delta.
Reprezentantii ONG-urilor au atras atentia autoritatilor ca trebuie sa aplice varianta legala si au reiterat cererile Coalitiei pentru Mediu adresate la data de 22 august 2012 printre care si intreruperea urgenta a tuturor lucrarilor ilegale, readucerea raurilor afectate la starea initiala, sanctionarea tuturor functionarilor implicati in avizarea ilegala a lucrarilor si instituirea imediata a unui moratoriu pentru demararea unor proiecte similare pe apele de munte din Romania.
"Este necesara o evaluare multicriteriala a impactului dezvoltarii MHC-urilor asupra sit-urilor Natura 2000 si realizarea unei strategii adecvate in domeniul energiei regenerabile” este de acord Mihai Petrescu, administrator Sit Natura 2000 Fagaras.
Descentralizarea si autonomia institutionala locala a autoritatilor din cadrul MMP sunt folosite drept paravan pentru tergiversarea deciziilor si pentru nepunerea in aplicare a masurilor legale de incetare a lucrarilor. Ministrul Mediului Rovana Plumb a invitat ONG-urile in grupul de lucru pe strategia de dezvoltare MHC-uri ca resursa de energie regenerabila si a dat asigurari ca pana la definitivarea acesteia nu vor mai fi emise acorduri de mediu pentru constructia de noi MHC-uri. ONG-urile promit sa continue monitorizarea situatiei de facto si sa radicalizeze protestele.
"Cum putem avea incredere in institutiile care ar trebui sa asigure respectarea legilor de mediu in Romania daca acestora le ia atat de mult sa rezolve o situatie de incalcare flagranta a legilor nationale si europene. Vorbim despre aceleasi autoritati care la o luna dupa constatari ale neregulilor si proteste repetate din partea societatii civile dau constructorilor acord de mediu retroactiv. Ce-i face pe acesti constructori si pe autoritatile care ii apara sa fie mai presus de lege?” se intreaba Dan Barbulescu, Director Executiv Asociatia Salvati Dunarea si Delta.
La dezbaterea Energie "verde”, rauri beton organizata de Ministerul Mediului, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis si Asociatia Salvati Dunarea si Delta au fost prezenti Rovana Plumb - Ministrul Mediului si Padurilor, Mihai Faca - presedinte ANPM, Ovidiu Daescu - comisar general Garda de Mediu, Dan Stematiu - profesor Structuri Hidraulice UTCB, Mihai Petrescu - administrator Sit Natura 2000 Fagaras si membrii ai Coalitiei pentru Mediu din Romania.
Dezbaterea Energie "verde”, rauri beton este parte a proiectului omonim finantat de Fundatia pentru Parteneriat si Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025