Cosmote: parteneriatul Orange-Vodafone e mai periculos ca fostul monopol Romtelecom
Data publicarii: 07-11-2006
Duopolul Orange-Vodafone de pe piata telefoniei mobile din Romania este mai periculos decat fostul monopol din domeniul telefoniei fixe al Romtelecom, a declarat, marti, directorul general al Cosmote, Nikolaos Tsolas. "Utilizatorii romani aleg conectarea la un operator de telefonie mobila in functie de reteaua la care se afla cele mai multe dintre cunostintele lor, prieteni si rude", a mai spus Tsolas. Directorul general al Cosmote considera ca aceasta alegere nu se face in functie de preturi, "ci utilizatorii sunt pur si simplu captivi in retea".
Cosmote considera ca decizia de amanare a reducerii tarifelor de interconectare este total nejustificata si opusa directivelor UE in materie de telecomunicatii, a mai spus Nikolaos Tsolas.
"Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) trebuie sa fie mult mai ferma si sa ia, in sfarsit, decizia reducerii tarifelor de interconectare, incepand cu anul 2007", a mai spus Tsolas.
Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a deschis, in luna octombrie, perioada de consultare publica pentru intarzierea cu o luna a celei de-a doua etape a reducerii tarifelor de interconectare practicate de operatorii dominanti de telefonie mobila (Vodafone si Orange), pe motiv ca media tarifelor de interconectare la nivel european este cu mult peste tarifele de interconectare din Romania. "Proiectul supus spre consultare propune amanarea cu un an a celei de-a doua etape de reducere a tarifelor de interconectare cu retelele celor doi operatori si in nici un caz renuntarea la acest proiect", au declarat oficialii institutiei.
Reprezentantii autoritatii de reglementare au explicat in repetate randuri ca decizia de a intarzia cu un an reducerea tarifelor de interconectare pentru operatorii dominanti este efectul unor intarzieri in reducerea acestor tarife la nivel european.
In lipsa unei armonizari, operatorii romani ar fi pusi in situatia de a subventiona operatorii straini, prin practicarea unor tarife mai mici decat media europeana, iar amanarea cu un an nu inseamna in nici un caz anularea acestei reduceri, au mai precizat reprezentantii institutiei.
Initiativa de de a amana reducerea tarifelor de intreconectare vine dupa ce ANRC a impus, in aceasta vara, reducerea acestor tarife pentru cei doi operatori dominanti pe piata telefoniei mobile, care erau obligati sa le micsoreze gradual, cu 11,3% in fiecare din cele patru etape, de la 1 septembrie 2006 pana la 1 ianuarie 2009.
Nivelul la care vor ajunge tarifele la finele acestei perioade este de 5,03 eurocenti pe minut, fata de 8,31 eurocenti pe minut in luna iulie, si corespunde costurilor eficiente, permitand totodata recuperarea investitiilor cu o marja rezonabila de rentabilitate, potrivit datelor ANRC.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene