Ministerul Finantelor a atras 500 mil. lei prin vanzarea de obligatiuni
Data publicarii: 18-02-2014 | Finante-BanciEmisiunea redeschisa la licitatia de ieri ajunge la scadenta in aprilie 2016
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras 500 milioane lei printr-o licitatie in care a vandut obligatiuni cu scadenta peste doi ani si pentru care a acceptat sa plateasca un randament mediu de 4,08% pe an, nesemnificativ sub cotatiile din piata secundara pentru astfel de titluri, informeaza Mediafax. Pentru aceasta licitatie, Finantele au primit ordine de subscriere in valoare cumulata de 633,3 milioane lei, iar valoarea programata a operatiunii a fost de 500 milioane lei. Emisiunea redeschisa la licitatia de ieri ajunge la scadenta in aprilie 2016.
Analistii ING Bank estimau ieri dimineata ca Finantele vor respinge ofertele bancilor, insa nu au exclus posibilitatea acceptarii ofertelor la un randament maxim de aproximativ 4,1% pe an (cotatia superioara din piata secundara). "Spatiul titlurilor de stat a continuat sa sufere vineri, cu cresteri de circa 3-5 pb (0,03 - 0,05 puncte procentuale - n.r.) in randamentele titlurilor in lei contrastand cu scaderile din regiune. Considerand evenimentele politice drept cauze pentru aceasta evolutie, presupuneam ca Ministerul Finantelor va respinge pentru a treia oara in aceasta luna intreaga cerere la o licitatie de titluri de stat azi. Daca totusi MF va decide sa vanda obligatiunile la doi ani in valoare de 500 milioane lei, ne asteptam la un randament maxim de circa 4,1%", au afirmat analistii intr-o nota. Randamentul maxim acceptat la licitatia de ieri a fost de 4,15% pe an.
Analistii Erste au estimat, ieri dimineata, ca Finantele vor accepta un randament de 4,05% plus/minus 0,05 puncte procentuale. Obligatiunile fac parte dintr-o emisiune lansata in aprilie 2011 si prin care Finantele au atras deja 6,442 miliarde lei. La lansare, Finantele au atras 289,1 milioane lei prin aceasta emisiune, iar apoi au urmat mai multe redeschideri. La precedenta redeschidere a acestei emisiuni, din august 2013, Trezoreria a acceptat sa plateasca un cost de finantare de 4,23% pe an.
Finantele vor organiza astazi o licitatie suplimentara prin care vor sa atraga 50 milioane lei vanzand obligatiuni din aceasta emisiune si la care va accepta numai oferte necompetitive, in care investitorii indica doar suma pe care sunt dispusi sa o plaseze in titlurile de stat, nu si randamentul tintit. De regula, la licitatiile suplimentare se ofera acelasi randament cu cel din licitatia principala, derulata cu o zi inainte.
Trezoreria a respins in prima jumatate a lunii februarie ofertele pentru doua licitatii principale, considerand prea ridicate randamentele cerute, iar licitatiile secundare pentru oferte necompetitive nu au mai fost organizate. Din acelasi motiv, MFP a reprogramat la inceputul lunii februarie o licitatie pentru vanzare de certificate de trezorerie in valoare de 1,2 miliarde lei. Licitatia a fost amanata pentru data de 20 februarie. Potrivit comunicatului transmis la inceputul lunii februarie, MFP a asigurat deja o buna parte din necesarul de finantare pentru anul 2014, inclusiv prin cele doua emisiuni externe in dolari.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II