Cine este de vină pentru datoriile bugetare: insolvenţa sau haosul Fiscului?

în legislaţia fiscală nu există un termen precis de începere a executării silite. Astfel, datoriile se adună cu anii, fără ca Fiscul să intervină, până când firmele îşi cer insolvenţa. Datele arată că statul are, în medie, doi-trei ani la dispoziţie să recupereze debitele înainte de declanşarea insolvenţei

Una dintre cauzele majore ale colectării slabe a veniturilor bugetare, care ţine exclusiv de administrarea fiscală, decurge din prevederile legale. în Codul de procedură fiscală, care reglementează cadrul executării silite a datoriilor faţă de bugetul statului, nu există un termen precis la care inspectorii Fiscului trebuie să demareze acţiunile pentru recuperarea debitelor. Prin urmare, nu sunt specificate termene clare nici pentru trimiterea somaţiei, nici pentru poprirea conturilor bancare sau sechestrarea bunurilor şi a terţilor. Din cauza acestui viciu legislativ, apar atât dificultăţi pentru stat, care ajunge în imposibilitatea de a mai recupera parte din datorii, cât şi pentru firme, care constată că sunt tratate discriminatoriu. în vreme ce unele companii, în special cele de stat, sunt păsuite cu anii, altele sunt executate în termen relativ scurt de la primirea somaţiei de plată - până în martie, când a fost modificată legislaţia, astfel încât măsurile de executare să fie puse în practică după 30 de zile de la comunicarea somaţiei, poprirea se făcea chiar concomitent sau înainte de informarea contribuabililor.

„Executarea silită a creanţelor fiscale poate fi iniţiată într-un termen de cinci ani, când intervine prescripţia. Oricând în interiorul acestui interval poate fi iniţiată, deci, executarea silită. Ca procedură ce tinde la satisfacerea creanţelor fiscale, executarea silită poate îmbrăca mai multe forme. Executarea silită prin poprire, cea mai des întâlnită în practică, constă, spre exemplu, în urmărirea sumelor de bani datorate debitorului fiscal de către terţe subiecte. Executarea silită imobiliară vizează valorificarea imobilelor (cum ar fi case, terenuri etc.) aflate în proprietatea debitorului fiscal. O altă formă de executare este cea mobiliară, prin care sunt înstrăinate bunurile mobile aparţinând debitorului“, explică Oana Cornescu, managing associate TZA.

Continuarea, in Capital.