Scăderea CAS: Companiile dau pe mere mai mult decât iau pe pere

Respiroul dat companiilor prin scăderea poverii fiscale este contracarat de majorarea salariului minim. Costurile angajatorilor pentru un salariu minim sunt cu 125 lei mai mari în acest an, în timp ce economia din reducerea CAS va fi de 45 lei.

Salariul minim brut creşte cu 100 lei, în prima jumătate a lui 2014. La fel s-a întâmplat şi în 2013, după ce, în trei ani, între 2009 şi 2012, salariul minim a urcat cu 100 lei. Majorările succesive recente grevează bugetele companiilor care sunt afectate în plus de cuantumul taxelor. Efectiv, 100 lei mai mult la un salariu minim  înseamnă cheltuieli de 125 lei. Reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie va fi o gură de oxigen pentru firme, cheltuiala pentru un salariu minim urmând să scadă cu 45 lei. Numai că economia obţinută astfel păleşte prin comparaţie cu sumele cheltuite din cauza majorării succesive a salariului minim. Prin decizii administrative, guvernul tot speră că va crea bunăstare, dar nu uită să-şi ia partea leului. Salariul minim a urcat de la 800 la 850 lei, la 1 ianuarie 2014. Costurile companiilor au crescut cu 61 lei pentru fiecare angajat plătit cu cel mai mic salariu din economie. După a doua majorare la 900 lei, care va fi la 1 iulie, angajatorii vor achita încă 64 lei. Astfel, costurile cu un salariu minim fac un salt de 125 lei, în numai şase luni. Numai că din aceşti bani, angajatul ia 70 lei, în timp ce statul încasează diferenţa de 55 lei.

Forţa de muncă s-a tot scumpit, iar datele Comisiei Europene plasează România pe locul al treilea între ţările UE, în primul trimestru din 2014.  însă dincolo de realităţile economice care impun salarii mai mari, cum ar fi productivitatea sau cererea şi oferta pe piaţa muncii, costurile cresc şi prin intervenţia executivului fie prin taxe, fie prin ridicarea plafonului minim de salarizare. Deciziile guvernamentale care nu ţin cont de legităţile pieţei nu au cum să crească prosperitatea. Dacă angajatorii sunt  forţaţi să dea salarii mai mari, fără ca diferenţa să se regăsească în producţie, există riscuri să crească evaziunea, să dispară unele locuri de muncă, iar pentru cei care vor să-şi găsească de lucru să se îngusteze plaja de posibilităţi. Paradoxal este că, de regulă, sunt afectate tocmai categoriile pe care guvernul susţine că vrea să le protejeze de un eventual abuz.  Astfel, persoanele cu salariile cele mai mici, cu o calificare mai slabă sau lipsite de experienţă  obţin cel mai greu un loc de muncă şi au cel mai mult de suferit.

Continuarea, în Capital.