Generali a raportat o crestere cu 2,4% a volumului total al afacerilor pe 2006
Data publicarii: 28-02-2007 | International
Grupul italian de asigurari Generali a inregistrat, in 2006, un volum total de prime brute subscrise, cumulat din asigurari generale si asigurari de viata, de 63 miliarde euro, in crestere cu 2,4% fata de 2005, a anuntat, miercuri, un comunicat postat pe pagina de internet a companiei. Assicurazioni Generali SpA a subscris, in 2006, prime brute de asigurari generale in valoare de 17,9 miliarde euro, cu 7,7% mai mult decat in 2005.
Pe segmentul asigurarilor generale, Generali a inregistrat cea mai mare crestere in Italia, unde valoarea primelor brute subscrise a fost de 5,34 miliarde euro, cu 16,7% mai mult decat in 2005. Potrivit companiei, aceasta crestere se datoreaza achizitiei, in decembrie 2006 2006, a companiei de asigurari Toro Assicurazioni.
Primele brute subscrise de Generali din polite noi de asigurari de viata s-au ridicat, in 2006, la valoarea de 4,2 miliarde euro, in crestere cu 11,8% fata de anul anterior.
Assicurazioni Generali SpA nu a dat publicitatii informatii despre profitul sau pierderea inregistrata de companie in 2006.
Contactati de NewsIn, oficialii subsidiarei din Romania a grupului Generali, Generali Asigurari SA, au declarat ca rezultatele financiare pe 2006 ale companiei nu au fost inca aprobate de compania-mama si, in consecinta, nu pot fi facute publice.
Subsidiara romaneasca a grupului italian, Generali Asigurari SA si-a inregistrat, pe 18 ianuarie, la Oficiul Registrul Comertului, majorarea cu 20 milioane lei (circa 5,9 milioane euro) a capitalului social al societatii, la care au participat toti actionarii Generali. Generali Asigurari si-a majorat capitalul social de la 30 milioane lei la 50 milioane lei (14,75 milioane euro), prin emiterea unui numar de 200.000.000 actiuni noi, cu o valoare nominala de 0,1 lei/actiune. Generali Holding Vienna, actionarul majoritar, a cumparat 83,76% din totalul titlurilor emise. Dupa majorare, noua structura a actionariatului Generali Asigurari este urmatoarea: Generali Holding Vienna - 83,565967, Astra S.A - 15,984957%, Centrocoop - 0,130615, Unitati Cooperative - 0,12269%, Unitati Credit - 0,006192.
Generali Asigurari SA a subscris, in primele noua luni din 2006, un volum total de prime brute de 210,88 milioane lei (59,8 milioane euro), cu 137,75 % mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut (88,7 milioane lei). Pe segmentul asigurarilor generale, primele subscrise de Generali au fost in valoare de 183,94 milioane lei (52,2 milioane euro), in crestere cu 147,2%, in lei, fata de perioada similara din 2005, iar la asigurarile de viata, primele subscrise, in valoare de 26,93 milioane lei (7,6 milioane euro), au crescut cu 88,2%, in lei, fata de anul anterior.
Generali Asigurari este parte a grupului international Generali. Cu o intrerupere in perioada 1948 - 1993, compania este prezenta pe piata romaneasca incepand cu anul 1835. Reteaua teritoriala a Generali Asigurari este compusa din 76 de agentii si puncte de lucru, iar portofoliul companiei include toate tipurile de asigurari.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide
- EY lanseaza inteligenta artificiala autonoma la nivelul intregii organizatii
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate