Taxa auto afecteaza peste jumatate din microintreprinderi
Data publicarii: 04-05-2007 | AfaceriConsiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMM) solicita eliminarea taxei de prima inmatriculare, considerand ca aceasta este profund discriminatorie si afecteaza mai mult de jumatate din microintreprinderile din Romania.
Dintr-un numar de 550.000 de IMM-uri, "500.000 sunt microintreprinderi, iar din acestea mai mult de jumatate nu au resursele necesare sa achizitioneze un autoturism", a declarat Ovidiu Nicolescu, presedintele CNIPMMR.
Consiliul a primit de la IMM-urile membre numeroase critici privind taxa de prima inmatriculare, considerand ca aceasta ar altera mediul concurential, incalca principiile fundamentale ale UE si ar aduce dezechilibre in viata agentilor economici mici si mijlocii din domeniu, acestia fiind supusi unei noi parafiscalitati. "Sustinem cu toata taria eliminarea acestei taxe, iar noi am ridicat aceasta problema din punctul de vedere al micilor intreprinzatori", a spus Nicolescu.
Ministerul Economiei si Finantelor a trimis, in aceasta saptamana, comisarului european, Laszlo Kovacs, o informare referitoare la decizia Guvernului de la Bucuresti de a respecta cerintele Comisiei Europene pentru aplicarea taxei auto, formula noua de calcul a acesteia urmand a fi stabilita impreuna cu expertii europeni.
Comisia Europeana a solicitat guvernului sa modifice taxa de inmatriculare, astfel incat sa fie eliminata discriminarea dintre masinile second-hand inmatriculat in Romania, care sunt vandute fara taxa, si cele din alte tari UE, care sunt taxate. De asemenea, Comisia a cerut ca vechimea sa nu fie considerata un factor care favorizeaza poluarea si, in consecinta, taxa sa nu depaseasca valoarea reziduala a masinii.
Comisia Europeana a declansat, pe 20 martie 2007, procedura de infringement (incalcare a tratatelor) impotriva Romaniei pentru taxa de inmatriculare. Comisia Europeana considera ca taxa de prima inmatriculare, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2007, contravine jurisprudentei Curtii Europene si Tratatului de aderare a Romaniei la UE. CE contesta modul de calcul al taxei pentru masinile vechi si incalcarea principiului nediscriminarii intre cetatenii UE. Astfel, din cauza sistemului de calcul, nivelul taxei pentru masinile vechi depaseste valoarea reziduala a masinilor, iar masinile second hand vandute de cetatenii romani nu sunt taxate la vanzare asa cum se intampla cu cele vandute de alti cetateni UE.
Taxa de prima inmatriculare, in vigoare de la 1 ianuarie 2007, se calculeaza in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro, pentru autovehiculele noi, foarte mici, cu o capacitate cilindrica de 600 cmc, dotate cu euro 4 si ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara euro si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BT a procesat un record de 12 milioane de tranzactii in ziua de Black Friday
- Vanzarea bunurilor personale online: cand devine activitate economica si ce implicatii fiscale apar
- 5 factori care pot face diferenta intre un exit bun si unul exceptional, potrivit Deloitte Romania
- XTB raporteaza un profit net in crestere cu 295% in trimestrul trei, pe fondul unui aflux record de clienti noi
- Romania a depasit 5 milioane de metri patrati de retail modern, dar ramane sub media regionala
- Romania a platit aproape un miliard de euro pentru plasticul nereciclat in mai putin de cinci ani
- Studiu: Aproape o treime dintre romani ignora riscurile financiare legate de locuinta
- Comisia Europeana si ANAF intensifica atentia asupra taxarii persoanelor cu averi mari
- Sapte din zece companii din Romania nu sunt pregatite pentru controalele fiscale digitale
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari