Flanco introduce un nou sistem de credit cu o dobanda de 7%

Data publicarii: 09-05-2007 | Finante-Banci

Retailerul Flanco ofera, in perioada mai - iunie, un nou produs financiar, "Creditul 007", la care percepe o dobanda de 7% si un comision lunar 0,7% , pentru achizitionarea produselor IT & C, electrice si electronice din reteaua de magazine, a anuntat miercuri, un comunicat al companiei.

Cei care apeleaza la acest tip de credit pot accesa o suma cuprinsa intre 300 si 20.000 lei, precizeaza compania. Creditele sunt oferite prin intermediul partenerului Cetelem. Pentru accesarea noului produs financiar sunt necesare buletinul de identitate sau cartea de identitate si adeverinta de salariu.

"Perioada de vara este una in care se inregistreaza o crestere a cererii pe anumite segmente precum cel de frigorifice si aparate de aer conditionat, astfel ca prin noul produs financiar, Flanco incearca sa raspunda acestei tendinte si sa faciliteze accesul clientilor la acest tip de produse", au declarat reprezentantii Flanco.

Grupul Flamingo International deruleaza activitati de retail si distributie, produsele comercializate fiind din gamele IT&C, electronice si electrocasnice. Magazinele sunt operate sub brandurile Flanco World, Flamingo Computers si Flanco, fiecare dintre acestea fiind specializat pe segmente de produse si clienti diferite.

Din iunie 2005 compania Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti. Flamingo detine o cota de piata de 18 %. Principalii jucatori concurenti pe piata de profil sunt Altex, liderul piatei cu o cota de 26% si Domo cu 15%.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: